video – foto: bolidul csu a trecut linia de sosire învingător. sala a scandat ”suta! suta”, iar jucătorii au urcat în galerie la finalul meciului cu steaua!

csu galerieCSU Sibiu a respirat oxigen luni seară după meciul cu Steaua, iar jucătorii lui Fleșeriu au făcut asta în stil de mare echipă și în fața unei mari echipe. Sibiul s-a impus cu un categoric 106-79 (32 – 15 17 – 22 32 – 24 25 – 18), într-un meci în care universitarii au marcat 20 de coșuri de trei puncte, iar apărarea a mers ”ceas”. În Sala Transilvania a răsunat din nou după ani buni un refren drag tuturor: ”SUTA! SUTA!”.

Era sete mare de victorie la CSU. După șapte etape în care de cele mai multe ori au avut vrabia în mână și au dat-o pe cioara de pe gard, a venit în sfâșit și ziua în care fanii au exultat și chiar au plâns de bucurie și nu au mai trecut de la extaz la agonie. Iar succesul e cu atât mai important cu cât a venit în fața unei echipe ce avea 10 victorii consecutive în campionat și care teoretic are unul din cele mai valoroase loturi din România.

video – foto: bolidul csu a trecut linia de sosire învingător. sala a scandat ”suta! suta”, iar jucătorii au urcat în galerie la finalul meciului cu steaua!

Bine ai revenit BOLIDule CSU!
CSU a pornit ca un bolid de Formula 1 ce a pierdut de fiecare dată cursa deși a fost în pole position, iar acum nu mai concepe să repete aceeiași greșeală. A accelerat din prima secundă și până să se trezească steliștii la realitate, tabela arăta deja 32-12, pentru Sibiu. Au urmat apoi câteva ”tururi de pistă” în care urmăritoarea a mai recuperat câteva coșuri din diferență și a dat semne că se vede în oglinda retrovizoare a Sibiului.
A intrat însă în scenă tacticianul de la boxe și a schimbat anvelopele exact când era nevoie. Fleșeriu a mizat că după ”ploaia” steliștilor care ajunseseră la șase puncte diferență în sfertul trei, trebuie să iasă și soarele. Și acesta a ieșit pe toate roțile. Roata din dreapta s-a numit surprinzătorul Tincu, dar roata din stânga nu a uitat că joacă în echipă, și Paul și-a făcut rodajul marcând parcă incredibil coș după coș din spatele liniei de trei puncte. Hardy și Gilbert au fost aditivii care au făcut ca motorul să învârtă mai bine ca niciodată rotițele mașinii CSU, iar Mijajlovic a fost ”calul putere” care a făcut ca tribunele să exulte de bucurie.
Bolidul numit CSU Sibiu a trecut triumfător linia de sosire la numai puțin de 27 de lungimi diferență față de mașina Stelei, care gâfâia din toate încheieturile.
Iar la final aplauzele au fost pentru toată echipa. Și pentru roți și pentru bolid și mai ales pentru inginerul care i-a dirijat atât de bine de pe margine, într-o cursă despre care nu numai Sibiul o să vorbească în aceste zile, ci și întreaga suflare baschetbalistică din România. Iar mesajul e cât se poate de simplu. BOLIDUL CSU s-a reîntors în cursă. Puternic, încrezător și cu motorul bine reglat.tabela csu

CSU:
Hardy 14, Gilbert 15, Paul 28, Tincu 18, Cioacătă 2, Calotă 6, Lalovic 6, Mijajlovic 17.

Steaua:
Troupe 13, Szijarto 2, Barac 3, Malesevic 7, Amis 13, Nicoară 15, Williams 7, Marinovic 19.

Momente UNICE în sală după meci
Atât pe parcursul meciului, cât și după finalul partidei, atmosfera din tribune a fost extraordinară. Fanii au încurajat echipa poate mai puternic ca oricând, iar răsplata a venit pe deplin. Toată sala a scandat ”suta, suta”, un slogan pe care nu au prea avut ocazia în ultimele 4-5 sezoane să îl strige prea des. La finele partidei Vlad Tincu, a fost șef de galerie pentru câteva minute, iar Paul și Igor au mers alături de el în mijlocul fanilor și au cântat la unison cu aceștia. Jocul extrem de bun i-a făcut pe mulți să plângă de fericire.

video
play-sharp-fill

Fleșeriu: ”Îmi doream să avem un meci ca acesta”
Antrenorul Dan Fleșeriu a fost extrem de fericit după succesul echipei sale. Preț de 15 minute acesta a vorbit despre victoria cu Steaua, despre jocul echipei sale, despre viitor și despre dorințele sale legate de ultimele meciuri dinainte de play-off. Urmăriți mai jos înregistrarea conferinței de presă.

video
play-sharp-fill

Ultima oră

Comentariul meu

Publică