O persoană a fost lovită vineri în jurul orei 11.00 de un tren pe strada Lăptăriei, la trecerea cu nivel de cale ferată. Bărbatul a murit din cauza rănilor suferite.
La sosirea echipajelor SMURD persoana lovită de tren a fost găsită în stare de inconștiență. ”Un echipaj SMURD este la fața locului și întreprinde măsurile de resuscitate pentru salvarea victimei”, spun cei de la ISU Sibiu. Din păcate bărbatul, în vârstă de aproximativ 35-40 de ani a decedat.
Avea deficiențe de auz
Este vorba de o persoană din localitatea Rusciori, care se ocupa cu strânsul de fier vechi. Omul avea o deficiență de auz și nu a realizat că vine trenul. Când a încercat să traverseze calea ferată pe strada Lăptăriei a fost lovit de garnitura de tren care circula de la Budapesta la București. ”Se pare că nu a auzit trenul și de aceea nu și-a dat seama că vine. Avea ceva probleme cu auzul și nu a auzit semanlele acustice. A decedat din cauza impactului”, a declarat unul din polițiștii de la fața locului, pentru Ora de Sibiu.
La fața locului au sosit și cei de la Medicina Legală, care au transportat trupul neînsuflețit la morga de la spitalul Sibiu.
Urmăriți mai jos imagini de la locul accidentului de pe strada Lăptăriei