Traficul pe Drumul Național 1 este complet blocat pe ambele sensuri de mers în județul Sibiu, (ora 15.40) datorită unui accident rutier avut loc la Săliște și în care au fost implicate un microbuz și un camion.
Update 2 – Șoferul microbuzului, vinovat de accident (ora 16.46)
Se pare ca soferul microbuzului se deplasa spre Alba, iar la iesirea din Saliste pe fondul neadaptarii vitezei la conditiile de drum, a patruns pe contrasens si a intrat in coliziune cu un camion care circula regulamentar. Patru victime sunt din microbuz, iar celelalte două din camion. Din fotografiile trimise de un cititor pe oradesibiu@gmail.com se poate observa că impactul a fost extrem de puternic, iar răniții au fost scoși rapid din cele două mașini de alți șoferi aflați în trafic.VEZI ȘI: Starea celor şase răniți în gravul accident de circulație de pe DN1 de la Sălişte. De unde sunt cei doi şoferi!
Update 1 – Șase răniți în accident (ora 16:25)
Conform informațiilor oferite de IPJ Sibiu, în accidentul de la Săliște au fost implicate un microbuz și un camion și nu două camioane așa cum se anunțase inițial. În total nu mai puțin de șase persoane sunt rănite și au nevoie de îngrijiri medicale. La fața locului s-au deplasat patru echipaje SMURD care au venit în ajutorul victimelor. Se pare că până la urmă două persoane au fost încarcerate.
Știrea inițială
Conform primelor informații, accidentul avut loc în zona Săliște blochează sensul de mers din direcția Sebeș către Săliște, pe drumul național 1. Două camioane sunt implicate, iar în urma impactului între acestea, cel puțin trei persoane au fost rănite. Se pare că una dintre ele este încarcerată și se așteaptă intervenția celor de la ISU Sibiu.