teroriști uciși în bangladesh. toți ostataticii au fost eliberați!

teroristiAcțiunea teroristă avută loc în ultimele ore în Bangladesh, s-a încheiat bine pentru cei 13 ostatici. Aceștia au fost eliberați, iar cei șase teroriști au fost uciși.

Șase teroriști au fost lichidați și cel puțin 13 ostatici au fost eliberați de echipele de comando ale forțelor de securitate din Bangladesh, care au luat sâmbătă cu asalt restaurantul din Dhaka unde mai mulți oameni au fost luați ostatici vineri seara, au anunțat autoritățile locale citate de AFP și Reuters.
„Operațiunea s-a încheiat. Situația este în totalitate sub control”, a declarat purtătorul de cuvânt al Armatei din Bangladesh, Rashidul Hasan, anunta agerpres.ro.
Șase teroriști au fost uciși în timpul operațiunii, în timp ce 13 ostatici au fost salvați, printre care trei cetățeni străini, a declarat un înalt responsabil al forțelor antiteroriste Rapid Action Battalion (RAB), Tuhin Mohammad Masud, la postul de televiziune Times Now. Restaurantul a fost securizat, însă unii dintre atacatori este posibil să fi reușit să scape, a adăugat acesta.
Tuhin Mohammad Masud a declarat, de asemenea, că există „în mod evident victime” printre ostatici, însă fără a preciza numărul lor.
Patronul restaurantului, Sumon Reza, care a reușit să scape sărind pe acoperișul clădirii, a declarat cotidianului local că 20 de străini erau ținuți ostatici de teroriști.
De asemenea, potrivit Reuters, cel puțin doi polițiști au fost uciși în asaltul de sâmbătă.
Mai mulți indivizi au atacat vineri seara restaurantul Holey Artisan Bakery din Dhaka, frecventat de diplomați și expatriați, potrivit unor surse din rândul forțelor de ordine și martorilor oculari. Atacatorii au dat buzna în clădire în jurul orelor locale 21:20 (15:20 GMT), strigând „Allah Akbar”, deschizând focul și făcând uz de explozibili.
Gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) a revendicat la scurt timp atacul și luarea de ostatici. „Comandouri ale SI au atacat un restaurant frecventat de străini în orașul Dhaka, în Bangladesh”, a anunțat agenția de presă Amaq, apropiată organizației jihadiste, într-un comunicat difuzat pe rețelele de socializare. Atacul a făcut „peste 20 de morți de diferite naționalități”, a mai afirmat Amaq, difuzând fotografii ce prezentau trupuri însângerate, care nu au putut fi autentificate.
Această luare de ostatici intervine în condițiile în care Bangladeshul este lovit de un val de asasinate ce au vizat apărători ai laicității, intelectuali și membri ai minorităților religioase, asasinate imputate grupărilor jihadiste și în care au fost uciși peste 50 de oameni în trei ani.
Guvernul atribuie responsabilitatea pentru aceste asasinate principalei formațiuni din opoziție, Bangladesh Nationalist Party (BNP), și aliaților săi islamiști.
Autoritățile au lansat luna trecută, pe teritoriul întregii țări, o serie de operațiuni împotriva grupărilor jihadiste, în cursul cărora peste 11.000 de persoane au fost arestate.

teroriști uciși în bangladesh. toți ostataticii au fost eliberați!

Ultima oră

Comentariul meu

Publică