Agentul principal de poliție Marian Răduinea (foto stânga), cel care în ultimele luni este artizanul mai multor filmări ajunse în mass-media este în momentul de față cercetat pentru că ar fi încasat bani necuveniți pentru chirie. Acesta riscă inclusiv să fie dat afară din poliție, dar poate scăpa și cu un simplu avertisment.
Agentul de poliție care a ieșit în evidență în ultimele luni pentru faptul că a făcut publice mai multe fragmente de filmări din timpul activității sale, iar acestea au ajuns în mass-media, are noi probleme. Cel care a fost „actor principal” și într-un conflict pe care acesta l-a avut de curând cu fostul arbitru internațional de fotbal, Laszlo Sajtos și are depuse împotriva sa în ultimii ani nu mai puțin de 11 sesizări, reclamații și petiții la IPJ Sibiu, este cercetat disciplinar și de către Inspectoratul General al Poliției Române. Se pare că polițistul ”filmează tot”, ar fi încasat sume de bani necuvenite pentru chiria unui apartament. El face obiectul cercetării într-un dosar privind banii de chirie acordati de către IPJ Sibiu. Se pare că acesta a încasat bani de chirie de la Ministerul Afacerilor Interne pentru un apartament închiriat fictiv.
IGPR confirmă faptul că Răduinea a fost deja cercetat pentru această faptă și acum urmează să fie prevăzută sancțiunea împotriva lui. ”Poliţistul a făcut obiectul unei cercetări prealabile, desfăşurată la nivelul Direcţiei Control Intern din Inspectoratul General al Poliţiei Române, în referire la „producerea de pagube materiale unităţii din care face parte sau patrimoniului Ministerului Afacerilor Interne”, faptă prevăzută de art 57 lit f) din Legea nr 360/2002, cu modificările şi completările ulterioare, însă procedura disciplinară este în curs de desfăşurare, conform prevederilor H.G. nr. 725 din 2 septembrie 2015, pentru stabilirea normelor de aplicare a cap IV din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, referitoare la acordarea recompenselor şi la răspunderea disciplinară a poliţiştilor”, se arată într-o informare dată de IGPR către Ora de Sibiu.
Poate să primească sancțiuni drastice
Marian Răduinea riscă sancțiuni aspre pentru fapta sa. Agentul de poliție poate să fie inclusiv eliberat din funcția publică pe care o deține.
Conform articolului 58 din Legea nr 360/2002 sanctiunile disciplinare care pot fi aplicate politistului sunt:
a) avertismentul;
b) mustrarea scrisa;
c) reducerea salariului pentru functia indeplinita cu 5-10% pe o perioada de 1-3 luni;
d) amanarea promovarii in grade profesionale sau functii superioare, pe o perioada de 1-2 ani;
e) retrogradarea din functie pana la cel mult nivelul de baza al gradului profesional detinut;
f) suspendarea din functie de la 1 la 3 luni, perioada in care politistul beneficiaza numai de salariul corespunzator gradului profesional detinut;
g) destituirea din functia publica avuta.
Sursa foto: adevarul.ro
CITEȘTE ȘI:
CEALALTĂ FAȚĂ a polițistului ”filmează tot”. Dosare penale, reclamații pe bandă rulantă și ACUZAȚII GRAVE pentru RĂDUINEA!
Probleme pentru polițistul „filmează tot”. IPJ Sibiu îl anchetează OFICIAL pe agentul Marian Răduinea!
Agentul ”filmează tot” reclamat la POLIȚIE. Două plângeri depuse la IPJ Sibiu!
VIDEO – RĂZBOI ÎN POLIȚIE la Sibiu. Polițiști trași pe dreapta și amendați de polițiști: ”ȘEFU M-A PUS!”
Poliţistul Marian Răduinea implicat într-un nou scandal la Sibiu. S-a luat la harță cu fostul arbitru Laszlo Sajtos. S-a lăsat cu amenzi şi plângeri!
Agentul Răduinea e ”haiduc” doar în trafic nu și cînd e vorba de dosarele sale penale