Medieşenii s-au reunit în lot incomplet. Nouă jucători, toţi învoiţi, se vor alătura echipei abia în zilele următoare.
Gruparea medieşeană a făcut primul antrenament oficial în 2009 fără brazilienii Eric, Grillo şi Rafael, care revin din în 15 ianuarie, fără sârbii Cuikc, Markovici şi Vidakovic care au fost învoiţi pentru că sărbătoresc Crăciunul ortodox pe stil vechi, iar Şomfălean, Nohai şi Semeghim au primit, şi ei, învoiere să revină abia la finele săptămânii la echipă. În schimb Falemi, Gego, Crăciun şi Paina, puşi pe lista de transferuri în această iarnă, au făcut pregătire şi vor rămâne în lot în continuare. „Ei sunt fotbalişti sub contract cu Gaz Metan şi sunt obligaţi să se prezinte la antrenamente. În plus, este posibil ca acea listă să mai sufere modificări. Vom avea discuţii şi încă o şedinţă a Consiliului Director, în care se va stabili exact. Trebuie să vedem cu fiecare jucător în parte care este modalitatea de reziliere a contractului, dacă se cer bani pentru transferul lor sau unii poate vor rămâne în continuare. Totul depinde şi de ce transferuri vom reuşi să facem”, a spus Pustai.
Pustai a mai spus că Mediaşul caută acum să aducă jucători şi aşteaptă să vadă ce fotbalişti buni se pot găsi. Medieşenii ar prefera să ia jucători liberi de contract. „Nu ne grăbim. Vrem să vedem ce jucători vor fi liberi şi pe cine putem să luăm. Avem timp destul pentru achiziţii”, a adăugat Pustai.
Vidakovici spre Otopeni, Curtean mai rămâne
Surse oficiale din cadrul clubului medieşean au declarat miercuri că atacantul Vidakovici are şanse mari să plece în această iarnă. Printre echipele care îl doresc pe cel care a venit în vara lui 2008 de la Vâlcea se află şi CS Otopeni. “Avem câteva oferte în cazul lui şi mai mult ca sigur va pleca”, a spus preşedintele Cindrea. Acesta a mai spus că Mediaşul nu a ajuns la niciun acord în cazul lui Curtean. „Nu am ajuns la niciun acord nici cu Vaslui şi nici cu altă echipă. Vom mai vedea”, a spus Cindrea. Surse oficiale susţin că Mediaşul aşteaptă o ultimă întrevedere cu cei de la Herta Berlin, acolo unde Curtean ar avea şanse mari să ajungă. Ultima ofertă făcută de nemţi este de 1,5 milioane de euro şi 30 la sută dintr-un viitor tranfer în străinătate.
Întăriri de la UTA
Pe lista posibililor veniţi ar figura foştii arădeni, Ybeh şi Buican. Cei doi au depus memorii la FRF ca să devină liberi de contract. Sibianul Buican spune că ar merge să joace la Mediaş, dar deocamdată nu l-a căutat nimeni de la această echipă. “Nu ne-am primit salariile din luna august. În 15 ianuarie se fac patru luni de când n-am mai primit niciun leu, nici măcar chiriile nu ni le-au mai plătit. În mod normal, nu cred că vor fi probleme în a fi declarat jucător liber de contract. Sunt dispus să discut cu cei de la Mediaş”, a spus Buican.