Regia de distribuţie a apei curente a recuperat 400.000 de lei din datoria de aproximativ 460.000 de lei pe care o aveau asociaţiile de locatari cu facturi restante către Apă Canal. Alimentarea cu apă curentă a fost reluată şi pe Mirăslău, Gorăslău, Oţelarilor şi în Terezian.

scop atins de apă canal


Ameninţate că vor rămâne în continuare fără apă curentă în plină iarnă, asociaţiile de locatari care aveau restanţe însemnate la achitarea facturilor de apă către SC Apă Canal i-au strâns cu uşa pe sibienii datornici. Ca prin minune, sutele de restanţieri au scos peste noapte 400.000 de lei (4 miliarde vechi) şi au achitat mai mult de 80 la sută din datorii. În aceste condiţii, reprezentanţii SC Apă Canal SA au mers joi dimineaţă şi au deschis robinetele de la conductele care alimentează cu apă şi asociaţiile care fuseseră în prealabil debranşate, respectiv cele de pe străzile Gorăslău, Mirăslău, Oţelarilor şi de lângă viaductul din Gara Mică.

Restul de datorii, adică aproximativ 60.000 de lei, vor fi reeşalonate. „Noi ne-am atins scopul. Am recuperat 400.000 de lei din aproximativ 460.000 de lei, cât a fost la început suma iniţială. Am dat drumul la apă la asociaţiile debranşate şi am stabilit de comun acord un grafic cu sumele reeşalonate şi pe care acestea trebuie să le achite cât mai rapid”, a explicat Thomas Roth, purtătorul de cuvânt al SC Apă Canal SA.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică