Dublarea taxei pentru expunerea maşinilor în târgul din Sibiu i-a alungat pe vânzători. Decât să dea 20 de lei pe zi, sibienii preferă să-şi expună maşinile în parcările şi pe străzile din jurul Oborului.
După ce că şi în târg a ajuns criza şi nu se vinde aproape nimic, cei care vor să vândă autoturisme au de plătit o taxă dublă pentru tichetul de intrare în târgul de maşini, respectiv de 20 de lei. Intrată în vigoare de mai bine de două luni, taxa i-a deteminat pe sibieni să îşi expună maşinile în parcările de lângă târg sau pe marginea străzilor din vecinătatea acestuia. Ca să fie siguri că prind loc, vânzătorii de maşini vin cu acestea încă de vineri noapte. În târg nu mai intră decât cei care vin ocayional cu o maşină la vânzare. „Să vedeţi cum vin cu noaptea în cap la ora 2.00 să ocupe loc pe marginea străzi sau în parcările din faţa târgului şi în târg locurile de expunere sunt nici pe jumătate ocupate. Uitaţi-vă pe străzile vecine că sunt pline de maşini cu anunţuri. Eu vin şi sâmbăta cu maşini. Păi dacă dau 40 de lei în fiecare săptămână, mor de foame” a spus pentru oradesibiu.ro, un sibian care şi-a parcat şi el maşina în faţa târgului.
Şi aşa sufocată în weekend, circulaţia la ieşirea înspre Mediaş devine un adevărat calvar, duminica în jurul orei 7.00 şi pe la ora 12.00, când vine şi când pleacă lumea din târg.
Municipalitatea sibiană spune că decizia de majorare a preţului la biletul de intrare a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2009. „Taxa percepută de administraţia Pieţei Obor pentru autovehiculele expuse spre vânzare în aceasta locaţie a crescut de la 10 lei la 20 lei/autovehicul/zi conform HCL 172/2008 privind taxele şi impozitele locale pentru anul 2009. Această hotărâre a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2009” a declarat pentru oradesibiu.ro, Mirela Gligore din cadrul Biroului de presă al Primăriei Sibiu.
Preţurile au scăzut dar tot nu sunt cumpărători
Faţă de luna octombrie a anului trecut, preţurile autovehiculelor comercializate în târgul Obor au scăzut şi cu 50 la sută. Creşterea cursului euro i-a făcut pe comercianţi să lase din preţul automobilelor. Astfel dacă un BMW 316 din 1999, cu normă de poluare euro 3 se vindea în medie în octombrie cu 7000-8000 de euro, duminica trecută, preţul sărea puţin de 6000 de euro. În cazul modelelor Astra, de la Opel, cu an de fabricaţie 2000-2002, preţul actual este în medie de 3500-4000 de euro, faţă de 6500-7000 în octobrie 2008.
[nggallery id=39]
cad este targu de masini la sibiu as vrea sa vin si io si nu stiu an ce zii este multumec
BMW 316 din 1999 la 8000 Eur??? :))))) Pe ce planeta traiti??
da am trecut pe la targ si pe program scrie ca e deschis decat martea vinerea si duminica !!!! sambata nu mai e
si mai am o intrebare decat duminica gasesc masini in targ ?
de unde 10 lei? ca eu am platit anu trecut 15 lei/ intrare.
nu putem afla oare cati bani incaseaza saptamanal si ce fac cu ei?
ar fi misto sa numere odata cineva toate masinile care intra in targ la vanzare
si dupa aia sa intrebam cat au incasat…