Medicii  de la Unitatea de Primiri Urgenţe Sibiu sunt nemulţumiţi că primesc salariile  cu întârzieri de  până la o săptămână. Până anul trecut, salariile programate pe data de 15 se luau la data stabilită sau chiar cu o zi mai devreme, pentru că banii veneau de la Casa Judeţeană de Asigurări şi nu de la Minister, ca acum.

salarii întârziate la urgenţă

“Noi am mai fost plătiţi direct de minister şi tot cu întârziere luam banii. A fost apoi o perioadă în care nu au mai fost probleme cu salariile, dar am revenit la Minister şi au reapărut” spune medicul Draia Cotizo, de la UPU Sibiu. Medicul crede că UPU s-a întors cu finanţarea la Ministerul Sănătăţii din cauza numeroaselor cazuri de persoane neasigurate vin la Urgenţă şi care lăsau lunar o gaură în bugetul Spitalului Judeţean, pentru că deconturile de la CAS nu se puteau face decât pentru cei asiguraţi. “Aici probabil că 75 la sută din cazuri sunt fără asigurare şi atunci pe de o parte măsura este bună, dar dacă lucrezi cu statul, nu trebuie să te mai aştepţi să îţi intre banii la timp. Dacă banii pentru salarii ajung în cele din urmă chiar şi cu întârziere, restul finanţării, pentru materialele medicale nu a mai venit de peste trei luni. Avem noroc cu Spitalul că ni le asigură” spune medicul Draia Cotizo. Un stres în plus pentru medici şi asistente este faptul că dacă nu îşi iau banii la timp, nu îşi pot plăti ratele la timp şi sunt penalizaţi de bănci.

Doctorul Ioan Maniţiu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Sibiu, spune că în instituţia pe care o conduce nu sunt astfel de probleme şi nici la UPU Sibiu nu vor mai fi în curând, pentru că lucrurile se vor regla după adoptarea bugetului. “Noi nu am avut întârzieri la plata salariilor. Problema în cazul UPU Sibiu este că ministerul dă banii prin transfer de la buget către Spitalul Judeţean. Acum proiectul de buget este votat şi se vor reglementa aceste lucruri”  a declarat Ioan Maniţiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică