Direcţia pentru sport Vâlcea pregăteşte Serbările Zăpezii de iarna viitoare la Păltiniş şi nu la Voineasa cum era tradiţia Reprezentanţii DJS Vâlcea, spun că au mutat serbările de la Voineasa la Păltiniş, din cauza crizei economice.
Directorul DTS Vâlcea Cătălin Nadolu şi-a împărţit bugetul şi a luat o decizie fără precedent: Serbările Zăpezii, un eveniment de tradiţie organizat de vâlceni de zeci de ani la Voineasa, se vor ţine în staţiunea sibiană Păltiniş, de iarna ce vine. „La Voineasa preţurile sunt exorbitante. De la an la an am plătit din ce în ce mai mult. Pentru că nu am găsit înţelegere am luat această decizie extremă. La Păltiniş cu transport cu tot şi cu cazare cheltuielile sunt cu 50 la sută mai mici decât la Voineasa. Deja am discutat cu cei din tabăra de Păltiniş şi următoarele ediţii, începând cu cea din iarna viitoare se vor ţine în staţiunea sibiană” a explicat Cătălin Nadolu de la DJS Vâlcea. La ediţia ce va avea loc la finele lui decembrie 2009 vor participa aproximativ 100 de copii din judeţul Vâlcea. DTS Vâlcea a anulat serbările din această iarnă din cauza preţului prea mare care ar fi trebuit să fie suportat de copii pentru ca evenimentul să fie organizat la Voineasa. „Părinţii copiilor care ar fi vrut să meargă şi în această iarnă ne-au spus pe bună dreptate că efortul financiar era prea mare”, a mai spus reprezentantul instituţiei vâlcene.