Conducerea lui CSU Sibiu spune că are soluţii pentru înlocuirea lui Schomers pe banca tehnică a echipei. Beni Pelger a fost şi este pe lista tehnicienilor doriţi la CSU.
Şefii de la CSU au spus că săptămâna viitoare vor lua o decizie, dacă Schomers nu demisionează, iar Sibiul va avea nevoie cel mai probabil de un nou antrenor. Chiar dacă directorul executiv al clublului, Mircea Vulc, a spus joi, că personal s-a opus de mai multe ori schimbării lui Schomers, pentru că nu e indicat să schimbe antrenorul pe final de sezon. În mică măsură există şi posibilitatea ca Schomers să rămână până la terminarea campionatului, dar Sibiul caută deja un înlocuitor.
Până la găsirea acestuia, secunzii Cătălin Vulc şi Cornel Alecu se vor ocupa de pregătirea jucătorilor. „Sunt antrenori destui care să poată prelua echipa în acest moment. Este exclus ca eu personal să revin să antrenez echipa. Sută la sută nu se va întâmpla aşa ceva. Găsirea unui antrenor este ultima grijă. Există şi varianta ca temporar de echipă să se ocupe şi unul dintre secunzi. Şi Cornel Alecu poate face asta. O să stau şi eu lângă ei dacă e nevoie. Nu vom schimba niciun obiectiv. Noi ne dorim să ajungem cât mai sus în campionat” a spus joi Vulc. Una din variantele agreate foarte mult şi de conducerea echipei ar fi aducerea fostului jucător Benjamin Pelger ca antrenor principal. „Discuţii am mai avut cu el şi în trecut ca să vină să antreneze Sibiu. Din păcate are acolo lucruri de care este legat şi nu se poate întoarce, dar este o soluţie care ne-ar conveni foarte tare. Vom mai vedea” a zis Vulc.