Aproximativ 100 de profesori afiliaţi la SIndicatul Învăţământului Preuniversitar şi funcţionari din Primăriile din judeţ au protestat astăzi în faţa Prefecturii Sibiu, nemulţumiţi de neacordarea anumitor drepturi salariale şi a ordonanţei de Guvern care prevedere reducerea personalului.

profesorii şi funcţionarii au fluierat guvernul la prefectură

După ce în urmă cu două săptămâni, profesorii sibienii au protestat în faţa Inspectoratului Şcolar Judeţean, luni s-au mutat în faţa Prefecturii, nemulţumiţi de neacordarea unor drepturi salariale restante şi de proiectul de Guvern care prevede reducerea de personal. „Cu această ocazie, noi am trimis la Minister şi o scrisoare specială în care prezentăm situaţia dezastruoasă din sistemul educaţional la nivelul judeţului nostru. La ora actuală, sunt în continuare probleme legate de salariul de merit, premiul de 2%, al 13-lea salariu şi decontarea banilor pentru transport pentru profesorii care îşi desfăşoatră activitatea în mediul rural”, ne-a spus Teodor Fârţonea, liderul de sindicat al S.I.P. Sibiu.

Demisia lui Klemens

Profesorii sibieni prezenţi la protest au înaintat şi o scrisoare adresată Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovaţiei, prin care cer demiterea inspectorului şcolar general, Manta-Christine Klemens, pe care o acuză de neglijenţă, dezinteres, necunoaşterea şi încălcarea anumitor legi. „În actualul mandat, conducerea ISJ a prezentat neglijenţă şi dezinteres faţă de sistemul educaţional şi a încălcat legea prin trecerea sub tăcere a unui raport ce prevede recuperarea unor sume aferente unor fonduri PHARE.”, a declarat Teodor Fârţonea.

[nggallery id=79]Inspectorul general Christine Klemens, veşnic în şedinţe

Contactată telefonic, Inspectorul şcolar general, Manta-Christine Klemens, a făcut ca de obicei când nu are un răspuns. A întrebat cine o caută, pentru ce anume şi apoi s-a scuzat că este într-o şedinţă.


La acest protest, profesorilor li s-au adăugat şi o parte din funcţionarii din Primăriile din judeţ, nemulţumiţi de Ordonanţa de Guvern care prevede reducerea cheltuielilor bugetare cu 20% şi de aceeaşi lege a restructurării personalului. Protestatarii au avertizat că, în cazul în care nu se vor lua măsuri pentru rezolvarea situaţiei, sunt hotărâţi să apeleze şi la alte forme de protest care pot culmina cugreva generală.

[kaltura-widget wid=”cvlzvcj9ao” width=”410″ height=”364″ addpermission=”0″ editpermission=”2″ /]

Ultima oră

Comentariul meu

Publică