Trihenea a mers personal în faţa consilierilor judeţeni pentru a îi ruga să meargă în teritoriu să facă un apel către locuitorii comunelor şi satelor din judeţ, să nu mai aprindă focuri pe mirişti şi ogorare.
Deranjat vizibil de faptul că judeţul Sibiu a fost cuprins în ultimele zile de mai multe incendii, prefectul Constantin Trhienea a apelat la toate mijloacele de determinare a locuitorilor din judeţ, să nu mai aprindă focuri necontrolate pe terenurile pe care le deţin şi vor, ca printr-o astfel de acţiune să scape de uscăturile de pe acestea. Trihenea a dezvăluit consilierilor că a alergat în ultimele cinci zile de la un incendiu la altul. „Ne-am confruntat cu o situaţie de neacceptat şi vorbesc aici de faptul că am avut cinci incendii în cinci zile. La Copşa Mică daunele sunt aproape ireaparabile, pentru că au ars hectare întregi de vegetaţie. Până la urmă acolo s-a evitat o catastrofă. Apoi am avut incendii de acelaşi gen la Mândra, la Roşia, la Ruşi, la Nocrichm la Chirăr, iar în noaptea de miercuri spre joi, acelaşi tip de incendiu a avut loc la Sadu şi la Tâlmaciu” a spus Trihenea. Acesta le-a cerut ajutorul consililor judeţeni, în sensul că fiecare este rugat să facă apel către populaţie să se evite astfel de situaţii. „Vă rog ca şi dumneavoastră, când mergeţi în teritoriu, să transmiteţi mesajul ca toate focurile să fie supravhegate şi să nu mai aprindă fiecare câmpurile, după bunul plac” a spus Trijenea.