Aproape 50 de concurenţi oficiali, dar şi amatori dornici de o aventură cu skiurile sau placa de snowboard, au participat sâmbătă la concursul de freeride de la Bâlea Lac şi Bâlea Cascadă.
Pe o vreme extraordinară şi cu un soare ce a făcut ca munţii Făgăraş, din zona Bâlea să strălucească în toată splendoarea, zeci de împătimiţi ai coborârilor cu schiurile sau placa de snowboard au răspuns prezent la chemarea organizatorilor concursului Inferno. Aflat la cea de a treia ediţie,concursul organizat de Xventure Offroad România a început cu o întârziere de peste o oră, deoarece toţi concurenţii au urcat de la Bâlea Cascadă la Bâlea Lac, cu telecabina. În ciuda acestei mici neplăceri, concursul în sine a fost extraordinar. Toţi cei 47 de concurenţi au urcat pe jos pe Şaua Doamnei, un versant aflat în apropiere de cabanele Bâlea Lac şi Platinu, şi au plecat în bloc spre primul punct de sosire, poziţionat undeva deasupra cascadei Bâlea. De aici, în partea a doua, din nou schiorii şi apoi snowboard-erii au plecat în trombă pentru a ajunge la finish, acolo unde trebuiau să „înfigă” o minge de ping-pong într-un tub.
[nggallery id=89]
Barbu a recidivat
La schi, primul care a reuşit acest lucru a fost sckiorul sibian Sebastian Barbu, cel care s-a impus şi anul trecut. „A fost super concursul. Zăpada a fost puţin prea mare pe anumite porţiuni, dar mă bucur că am învins” a spus acesta la final. La snowboard s-a impus un concurent din judeţul Mureş.
Vom reveni pe parcursul zilei cu rezultatele finale.
[kaltura-widget wid=”1a4p9qnkds” width=”410″ height=”364″ addpermission=”0″ editpermission=”2″ /]