La aproape 24 de ore după demonstraţia de forţă a Poliţiei printr-o descindere cu mascaţi, mandate de percheziţie şi de aducere petrecute în Pipera la locuinţa miliardarului Gigi Becali, instanţa a emis vineri dimineaţă la ora 6.40, după nouă ore de audieri, mandate de arestare pentru 29 de zile pe numele lui Becali şi a patru dintre bodyguarzii lui.
Gigi Becali este acuzat de săvârşirea a trei infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal a hoţilor care i-au furat maşina în urmă cu mai mult de o lună, şi pe care finanţatorul Stelei i-a găsut fără să mai anunţe Poliţia. Decizia de arestare nu este definitivă, fiind deja atacată de avocaţii omului de afaceri la Tribunalul Bucureşti.
Becali a declarat ieri că şeful Poliţiei Capitalei ar fi făcut un pact cu infractorii. „Sunt acuzat de privare de libertate, pentru că bodyguarzii s-au dus şi au luat maşina şi, când i-au luat pe hoţi la bar să dea declaraţii, ei după aia au făcut o reclamaţie că i-am privat de libertate”, a spus Becali, în declaraţiile televizate la plecarea spre Poliţiei, joi dimineaţă la volanul maşinii sale însoţit de trei mascaţi .
Din datele comunicate presei centrale de Poliţia Capitalei, la data de 26 spre 27 ianuarie, în jurul orei 00.35, dispeceratul a fost sesizat, prin Sistemul Naţional Apel Unic de Urgenţă 112, că la intersecţia străzilor Dr. Felix-Nicolae Titulescu, mai mulţi indivizi au blocat un autoturism aflat in trafic, i-au agresat pe cei trei ocupanţi şi, folosind forţa, i-au introdus în portbagajul unui autoturism de teren.
Erau hoţii care furaseră maşina lui Gigi Becali şi care ar fi fost apoi puşi de acesta să scrie şi să semneze declaraţii în care să îşi recunoască faptele.