Scott a lipsit de la antrenamentele echipei pentru că nu şi-ar fi primit banii la timp. Brown şi Johnson au „ratat” şi ei întâlnirea de marţi cu Peter Schomers.
După ce au aflat sâmbătă că vor juca în play-off cu rivalii de la Mobitelco Cluj Napoca, baschetbaliştii de la CSU uimesc prin atitudinea lor din aceste zile. Antrenorul Peter Schomers s-a trezit că la antrenamentele de marţi mai mulţi jucători au preferat să fie oriunde în altă parte, dar în sala de baschet, NU. Mai exact Scott nu a venit deloc la sală pentru că nu şi-ar fi încasat la timp chenzina de bani, iar Brown şi Johnson au lipsit şi ei de la apelul antrenorului Peter Schomers. Directorul executiv al lui CSU Sibiu, Mircea Vulc a explicat că atitudinea lui Scott este mai mult decât sfidătoare. „I-am spus că îşi va încasa chiar marţi banii, dar a preferat să nu vină la antrenamente din acest motiv. Nu înţelegem aceste „fiţe” pentru că dacă ajungea la sală îşi primea banii. Brown şi Johnson au motivat absenţa prin faptul că au mers să facă antrenament la sala de forţă şi că nu au mai venit la sală din această cauză” a explicat directorul executiv Mircea Vulc. Oficialul echipei sibiene spune că miercuri se va purta o discuţie şi cu jucătorii care au lipsit, dar şi cu antrenorul Peter Schomers pentru a clarifica definitv situaţia, nu tocmai binevenită înaintea primelor meciuri din play-off. Surse neoficiale susţin că nici Matthews nu ar fi onorat antrenamentele de marţi.
Matthews a fost marti la antrenamente 🙂
luke daca crezi ca americanii sunt asa de rai si romanii sunt asa de buni, sau macar egali ca valoare unii cu ceilalti, atunci in primul meci cu clujul ar trebui sa se inceapa cu un 5 romanesc, iar americanii sa-si faca bagajele. atunci mai mult ca sigur ca o sa castigam campionatul, mai ales ca dupa meciul cu U cluj vine cel cu asesoft.
in meciul cu ploiestiul nu au jucat numai americani au jucat si calota si craciun iar unii din americani sunt praf frate.la lucru mergi pt bani dar cand nu iti place iti cauti altceva
luke ti a explicat un suporter realist ca romani degaba se antreneaza(fara bani), ca tot nu castiga vreun meci, apai campionatul…
Tu de ce mergi la lucru? Nu pentru bani?
lasa ca romanii au stiut sa se antreneze chiar daca in luna feb au primit salariu cu 3 saptamani intarziere si in martie 2 saptamani(deci in 8 saptamani au intarziat 5)si nu s-a facut scandal.deci nu ii mai ridicati voi in slavi pe toti maslinari astia care vin aici numa pt lovele si cluburi
dany nu cred ca amu 3 luni ziceai asa..despre americani cand toate zialele ne titrau deasupra tuturor..ia castiga tu cu dohi andrush et co impotriva ploiestiului cum au facut-o americanii…si la anu fara ei si scomers dar cu jojici in lupta ptr…playout
dany, lasa ca la anu facem salata de varza cu sarbi, romani si un moldovean. problema este ca ne lipsesc maslinele negre care dau farmecul salatei. asta este, incet, incet o sa vezi sala tot mai goala
bai MUSAI… sa fim seriosi… pentru o zi de intarziere nu cred ca asta e atitudinea normala… ia mai dai draqu de fitosii neamului.. sa se duca in america mamii lor ca anul acesta au fost varza…
de ce nu scrii ..prietene de adevaratele pb ale echipei…ca tov vulc-domn nu-l pot numi a creeat situatia pe care o avem acum anume dea-si inhaita slugarnicii impotriva americanilor…acum tov vulc dupa ce ai inceput tot tu sa-i „aduci” pe calea cea buna a conlucrarii in folosul echipei iar creezi dezbinari…ai de-a face cu oameni independenti nu oite…da-le ceea ce li se cuvine nu mai fa pe gigi durul ca de fapt ti-e doar frica de …ciolan! Antrenorul pe care il avem acum este cel mai bun pe care l-a avut odata sibiul! Din pacate nu stiti sa vi-l pardon sa ni-l tineti…a jucat activ in state a antrenat jucatori din NBA si voi va comportati ca taranii cu el..si asta doar datorita lui vulc care-si simte poziotia amenintata.Ai trebui in genunchi sa-l rugati sa ramana la noi in folosul echipei!!!! Scrie si de tb asta ……slugarnice! Ce? Nu ai voie? Stim cu toti!
domnule care scrii articole la comanda. am cateva probleme pe care doresc sa ti le amintesc: – matale daca nu-ti primesti banii, mai lucrezi la servici? si chiar crezi ca vulc ar fi venit la sala cu banii dupa el? asta e cea mai mare gogomanie pe care ai inghitit-o. – pe de alta parte aceasta echipa a dovedit ca poate ajunge pe locul intai impreuna cu schomers. problema este ca nu este sustinuta. iar tov. vulc incepe acelasi razboi pe care l-a facut si inainte de terminarea campionatului.