Cea mai cunoscută trupă ce foloseşte laptopurile ca instrumente muzicale vine la Sibiu pentru un concert, dar şi o repetiţie deschisă publicului amator.

pledoarie de laptop-uri la teatrul gong

Sibienii sunt „provocaţi” să participe în data de 24 aprilie, la ora 19.00, la un concert unic. Aflată pentru prima dată în Sibiu, trupa Laptoporchester Endliche Automaten din Berlin, poate fi ascultată într-un concert unic la Teatrul GONG. Reprezentând unul din primele ansambluri din întreaga lume, care folosesc laptopuri ca instrumente muzicale, cei şase membri ai orchestrei cântă muzică electronică contemporană, situându-se ca gen între soundcollage (colaj de sunete) şi muzică „clasică” contemporană. Sibiul, est cel de al cincilea oraş în care grupul va poposi în călătoria prin centrul şi sud-estul Europei. Compozitori şi artişti de sunet locali, din fiecare dintre cele şase oraşe, au fost invitaţi să compună fiecare câte o operă proprie pentru grupul din Berlin. Orchestra împreună cu compozitorii vor exersa apoi creaţiile noi împreună la faţa locului. Premiera acestor piese şi o serie de compoziţii proprii ale Laptoporchester Endliche Automaten vor fi prezentate fiecare în următorul oraş din turneu. În Sibiu compozitorul român yvat va crea după concert împreună cu orchestra o piesă muzicală care urmează a fi prezentată în Ruse, Bulgaria, următorul oraş din turneu. Cine nu apucă să vadă concertul din 24 aprilie, pot participa a doua zi de la orele 16.00 la o repetiţie împreună cu compozitorul yvat. Oraşele care găzduiesc concertele din cadrul acestui turneu sunt Ústi nad Labem (Republica Cehă), Pécs (Ungaria), Osijek (Croaţia), Sibiu şi Timişoara (România) precum şi Ruse (Bulgaria).

Ultima oră

Comentariul meu

Publică