Galeria de Artă Contemporană găzduieşte de astăzi până în 27 mai două expoziţii inedite, care cuprind lucrări de desen, pictură sau fotografie.
Denumită F.A.B.S., prima dintre cele două expoziţii reuneşte lucrările a patru artişti italieni şi dezbate tematica regăsirii sinelui, a interiorizării, a recompunerii personalităţii, a suprapunerii individualităţilor şi a acceptării diverselor subiectivităţi. „ Prin diferite modalităţi de expresie artistică- fotografie, video, instalaţie- şi printr-o cercetare amplă a profunzimilor umanităţii, cei patru artişti tineri depăşesc disensiunile socio-politice, existente la ora actuală între Italia şi România”, a spus Anca Mihuleţ, din cadrul muzeului sibian.[nggallery id=183]
Cea de-a doua expoziţie care poate fi vizitată la Galeria de Artă Contemporană până în 27 mai este a artistului Christian Paraschiv şi propune o selecţie de lucrări de desen, infografie, performance şi pictură. Artistul a învăţat la Universitatea Naţională de Artă Bucureşti, apoi s-a stabilit la Paris, fără a întrerupe legaturile cu mediul artistic românesc. Lucrările lui Christian Paraschiv au fost expuse în importante muzee şi galerii din Franţa, SUA, Brazilia, Argentina, Belgia, Spania, Anglia sau Austria.

două vernisaje la galeria de artă contemporană

Ultima oră

Comentariul meu

Publică