O femeie de 72 de ani a murit la două zile după ce i-a sărit casa în aer, pe strada Viilor din Cisnădie din cauza unei acumulari de gaz.
[kaltura-widget wid=”iueujva9zk” width=”300″ height=”282″ addpermission=”0″ editpermission=”2″ align=”left” /]Două explozii s-au produs miercuri, în jurul orei 8.30, la un interval de câteva secunde şi au fost atât de puternice încât toate geamurile imobilului au zburat cu tot cu rame iar la etaj, unde s-ar fi acumulat gazele, pereţii au crăpat serios. Suflul exploziei a aruncat ţiglele şi de pe casele învecinate. „A fost aşa o bubuitură de am zis că a venit Dumnezeu să ne ia pe toţi. A început să trepideze toată casa” spunea speriată, vecina care locuieşte la numărul 1, lângă casa distrusă.[nggallery id=184]
Pe Ilinca Predescu, proprietara imobilului, care locuieşte împreună cu fiul ei, un vecin, care a dat fuga să vadă ce s-a întâmplat, a găsit-o în flăcări. „Ardea toată şi am stins-o cu o pătură. Era conştientă şi se văita de durere” a povestit bărbatul.
Valul de flăcări l-a atins şi pe ciobănescul german, care era prin curte pentru că blana acestuia era toată pârlită. Viţa de vie din faţa usii şi a geamurilor era deasemenea arsă.
Reprezentanţii EON Gaz au început o anchetă pentru a depista unde s-a produs scurgerea de gaze.
Victima exploziei, Ilina Predescu, avea arsuri pe 85 la sută din suprafaţa corpului. Pe tot parcursul internării în Compartimentul Anestezie Terapie Intensiva starea pacientei a fost critică iar azi la ora 12.10, femeia a murit din cauza unui stop cardio respirator.