Accidentul s-a produs sâmbătă dimineaţa în apropierea Pieţei Cibin şi a dus la îngreunarea traficului în zonă timp de aproximativ o oră.
Clădirile vechi ale oraşului continuă să fie un pericol pentru sibieni. După ce o femeie a murit în urmă cu câteva luni, din cauză că un ormanent de pe faţada unei clădiri s-a desprins şi i-a căzut în cap, un alt incident s-a produs sâmbătă dimineaţa, însă urmările nu au fost la fel de tragice. În jurul orei 10.00, mai multe bucăţi din acoperişul unei clădiri s-au prăbuşit peste două maşini parcate în zonă. Angajaţii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă au ajuns imediat în zonă,pentru a îndepărta şi celelalte părţi ale acoperişului care erau în pericol de prăbuşire. În tot acest timp, circulaţia pe strada Morilor a fost închisă şi dirijată pe rute ocolitoare, fapt care a dus la îngreunarea traficului în zonă timp de aproximativ o oră. Potrivit inspectorului de specialitate Ioan Picu, incidentul a fost cauzat de starea de degradare în care se află clădirea, iar principalii vinovaţi de situaţia creată se fac locatarii imobilului, care nu au întreţinut clădădirea.
[nggallery id=220]
[kaltura-widget wid=”6poifkejy6″ width=”400″ height=”365″ addpermission=”0″ editpermission=”2″ /]