3459prejbaUn cioban din Sadu și-a ucis fiul cu toporul și apoi s-a spânzurat de un brad. Criminaliştii sibieni au fost nevoiți marți seară să urce la stâna din Munţii Lotrului, aşezată între Râul Sadului şi Cabana Prejba, la pas, pe potecă.

update foto: omor şi sinucidere în creierii munţilor lotrului, spre prejba

Din spusele localnicilor din Râul Sadului, grozăvia s-a petrecut la stâna familiei Foficaş, din Sadu aflată în apropierea cabanei Prejba. Între tată şi fiu exista de mai multă vreme o stare conflictuală din cauza oilor şi a băuturii, pentru că cel dintâi obişnuia să bea , care în cele din urmă s-a încheiat tragic. Dumitru Foficaş, în vârstă de 60 de ani, şi fiul său Ioan (37 de ani) aveau împreună aproape o mie de oi.

La începutul săptămânii, cei doi au plecat la stâna de pe Valea Prejbei, dis de dimineaţă, după brânză. Ciobanul pe care îl aveau la oi i-a lăsat la stână şi a plecat cu mioarele la păscut. Când s-a întors s-a crucit de ce a găsit. Ioan Foficaş era căzut în stână, cu o rană urâtă la cap şi cîţiva paşi mai încolo, de un brad era spânzurat tatăl său. Ciobanul a alertat imediat rudele şi Poliţia.

Corpurile celor doi au fost cărate de asistenţii legişti cu ajutorul salvamontiştilor  până unde a putut ajunge maşina Laboratorului de Medicină Legală.


Ultima oră