str. iorga, drum in lucru- 11.06 2009 (3)În luna iulie se vor face câteva lucrări la infrastructura sibiană, lucrări care vor îngreuna traficul rutier din mai multe zone ale oraşului.

infern de iulie în trafic: filarmonicii, morilor, trandafirilor şi zăvoi vor fi închise

Prima lucrare care va demara este cea pe strada Filarmonicii. Strada va fi închisă începând din 6 iulie până la începutul lunii octombrie pentru reabilitarea reţelei electrice şi a carosabilului. Pentru a permite în continuare traficul în zonă pe perioada lucrărilor, pe străzile Pompei Onofrei şi General Magheru, de la Consiliul Judeţean spre strada Constituţiei, între Tipografilor şi strada Gheorghe Lazăr sensurile de circulaţie în regim unic vor fi inversate. Începând de pe 3 iulie, Direcţia Tehnică din cadrul primăriei va monta panourile de circulaţie care vor informa şoferii despre situaţia străzilor aflate în lucru.

A doua lucrare este cea de pe strada Morilor unde vor fi înlocuite conductele şi realizate branşamentele. Pentru a nu închide întreaga stradă, lucrări ce se vor desfăşura pe tronsoane. Prima etapă este cuprinsă între zilele de 6 şi 16 iulie, când strada va fi închisă de la Piaţa Cibin până la parcaj (zona Scandia), faza a doua va cuprinde segmentul Piaţa Cibin – Aleea Filozofilor, apoi segmentul Aleea Filozofilor – parcare şi în cele din urmă tronsonul dintre Alba Iulia şi Aleea Filozofilor. Durata totală a lucrărilor pe întreaga stradă va fi de aproximativ o lună şi jumătate, în perioada 6 iulie – 12 august 2009.

În acest sfârşit de săptămână se vor încheia şi lucrările pe panta Cristianului. Acest tronson va fi închis timp de două zile pentru refacerea carosabilului în urma lucrărilor de branşare a conductei de canalizare cu cea de pe strada Litovoi Vodă. De asemenea, la intersecţia străzilor Reconstrucţiei şi Tudor Vladimirescu a început conturarea noului sens giratoriu. Lucrările de săpătură au fost demarate, iar circulaţia va suferi mici devieri, dar care nu vor afecta în mod semnficativ traficul în zonă. Realizarea sensului giratoriu va dura aproximativ o lună.

Pe străzile Trandafirilor şi Zăvoi, Sistem Yapi va executa lucrări la reţeaua de apă şi canalizare. Din acest motiv aceste străzi vor fi închise de la începutul acestei luni până în 16 iulie, iar pe Zăvoi până în data de 20 a lunii în curs.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică