kubalaGaziştii lui Pustai vor juca pe aceleaşi prime ca şi în sezonul trecut, fotbaliştii urmând să fie premiaţi pentru fiecare punct câştigat.  Mediaşul nu mai vinde nimic în această vară.

prime şi transferuri îngheţate la gaz metan. abonamentele au fost majorate cu 30 la sută

După ce l-au tot vândut prin ziare pe golgeterul Bud, Gaz Metan Mediaş a decis să nu mai cedeze niciun jucător din actualul lot, în afară de Prodan, Şteţca şi Semeghin. Directorul executiv al medieşenilor, Ioan Horoba a spus răspicat că de la Mediaş nu mai pleacă nimeni în această vară. „Ne trebuie toţi jucătorii pentru a ne atinge obiectivele stabilite. Nu mai vindem şi nici nu mai îmrpumutăm pe nimeni” a spus Horoba. Acesta a mai explicat că în cazul celor aflaţi în probe se va lua o decizie clară cel mai probabil după amicalul de miercuri cu Vâlcea şi după partida de verificare de sâmbătă de la Alba Iulia. „Săptămâna asta la sfâşit rezolvăm totul şi în privinţa aceasta” a mai spus Horoba. Legat de primele de joc pe care medieşenii vor juca în viitoarea ediţie a ligii 1, directorul executiv a mărturisit că şansele ca ele să crească sunt aproape nule. „În principiu prime mai mari nu o să fie. Mai mult ca sigur se joacă pe acelaşi sistem ca şi în sezonul trecut. Vor exista însă câteva modificări în Regulamentul de Ordine Interioară ce va fi parafat cel mai târziu săptămâna viitoare” a mai mărturist cel care s-a întors ieri din concediu.

Se vând abonamente

Clubul Gaz Metan Mediaş a stabilit preţurile valabile la abonamente şi bilete pentru sezonul 2009-2010 al ligii 1. La abonamente preţul a crescut cu 30 la sută. „Abonamentele se vând la preţul de 200 de lei bucata, iar l-a bilete s-a stabilt un preţ de 10 lei la tribuna 1 şi 2 şi 7 lei la peluză” a explicat preşedintele clubului, Corin Emil Cindrea.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică