dentist-pentru-copii-copil-dentist_08Primăria Sibiu a prevăzut o sumă totală de 182.500 de lei pentru cheltuielile cu salariile pe luna iulie, pentru cele 84 de cadre medicale ce deservesc cabinetele medicale din şcoli şi universităţi.

cabinetele medicale din şcoli şi universităţi în subordinea municipalităţii sibiene

Municipalitatea sibiană, prin intermediul Serviciului Public de Administrare a Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar de Stat a semnat zilete trecute protocolul de preluare a cabinetelor medicale situate în şcoli şi universităţi. Aceste cabinete erau până de curând în subordinea Direcţiei Publice de Sănătate iar în urma semnării protocolului, municipalitatea se va îngriji de plata salariilor medicilor şi asistentelor care deservesc aceste cabinete, cu menţiunea că fondurile pentru plata salariilor provin de la bugetul de stat, prin Ministerul Sănătăţii, municipalitatea efectuând doar plăţile, prin intermediul bugetului local. În momentul preluăriii, municipalitatea va încheia contracte individuale de muncă cu fiecare dintre medici şi asistenţi. „Municipalitatea a preluat un număr de 31 de medici, 50 de asistenţi medicali şi 3 sore medicale principale” a explicat primarul Klaus Johannis. Primăria Sibiu a prevăzut o sumă totală de 182.500 de lei pentru cheltuielile cu salariile pe luna iulie, pentru cele 84 de cadre medicale ce deservesc cabinetele medicale din şcoli şi universităţi.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică