Johann Borthmes, unul din membri grupării infracţionale Tîmplaru, a fost înmormântat miercuri în Cimitirul Municipal cu doi preoţi şi un alai de peste 250 de persoane.
La ora 14:15 convoiul care l-a condus pe Frederik Johann Borthmes pe ultimul drum a ajuns la Cimitirul Municipal. Aproximativ 250 de persoane au urmat în zona principală a cimitirului, corpul neînsufleţit al acestuia, aflat într-un sicriu alb din lemn masiv lăcuit.
Johann Borthmes (30 de ani) a murit duminică la amiază după ce maşina cu care se întorcea de la mare pe Autostrada Soarelui cu o viteză de peste 250 km/h, a fost acroşată de o alta şi aruncată la câteva zeci de metri, pe câmp.[nggallery id=319]
Procesele lui Borthmes s-au încheiat
Borthmes era judecat în două dosare pentru aderare la grup infracţional organizat, trafic de persoane, proxenetism şi alte infracţiuni. Primul dosar în care are rol de inculpat este Clămparu II, proces care a început în 2006, iar al doilea este dosarul Tîmplaru, aflat pe rol din 2007. Niciunul dintre aceste procese nu s-a finalizat încă, sentinţele instanţelor de fond fiind încă aşteptate de părţile implicate. Văzut de prieteni şi rude ca un om cu o inimă mare, el este caracterizat de anchetatori ca un individ extrem de periculos şi lipsit de scrupule.
Pacat de tineretea lui.Dumnezeu sa il odihneasca.
mata e tiganca imputitain mm de sclav
a fost baiat
……….
pacat
….
TOTI CEI CARE ATI VORBIT URAT DE SASU SANTETI NISTE SLAVI INJOSITI SI INVIDIOSI MURITORI DE FOAME BASITI SI FUTUTI AN CUR PT UN COLT DE PAINE
JEGURILOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOR
Dumnezeu sa te odihneasca in pace fratelo! Si condoleante familiei!
Dumnezeu sa-l odihneasca pe Borthmes!!! sincere condoleante familiei si prietenilor!!
de ce mata nu are lant?
de ce toti ciorroii si imitatorii de ciorroi au lantz la gat?
problema e ca au ramas sute de cioratanii si manelisti. uita-te la ei ce pyzdzde de pocitanii de pakistan au
Bai cocalarilor a inceput sa va rareasca Dumnezeu prin intermediul politistilor (manelistul de culoare de la Galati impuscat de un politist care merita decorat), curvelor (garoiul transat la Timisoara) si accidentelor rutiere. La mai mare!!!
care pxxx mea vb voi ma pixxx injosite ce sunteti, nimeni drum..boschetarii pxxxx care nu aveti ce face decat sa va uitati pe net sa va faceti laba pe siteuri porno ca femei nu sunteti in stare sa aveti…decat ciori obosite ca voi…lihoditilor…si va mai treziti sa scrieti cacaturi de astea pe net???nu va ganditi ca umflati toti coada cacatilor? va propun sa sugeti pxxxxx oamenilor care au avut respectul ptr acest om si sa tratati o inmormantare ca atare…si va mai propun dak sunteti asa smecheri pe cat va dati pe site fara nici un nume si nici o adresa sa va dati in plm numele si adresele dak tot va tine pxxx si atunci sa faceti aceleasi comentarii! si dak nu l-am cunoscut atat de bine nu pot sa ma abtin sa nu va transmit o sincera mxxx din partea tuturor a celor de care v-ati batut joc aici….Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe Borthmes…sincere condoleante familie si prietenilor…..si sa-i sugeti si pl celui pe care l-ati facut cioara …zdremte jegoase
O boratura mai putin, ciorile analfabete isi apara zburatoare pe net, sa va ia draku de interlopi borati si de kk, moarte voua, bine ca a facut chinezul dreptate!
ia uite ce lume in poze frateee :)) toate boraturile :)) no acolo de’ar fi dat cineva cu napalm ! scapam de toti cioroii criminali si infractori !
ati auzit ma ce latra fraierul ala acolo (sa nu rostiti numele lui Freddy ) HAHAHAHAHAHA cine e Freddy , ca nu am auzit de el ? presedintele carui stat ? …..aaaaaaa Freddy Mercury … :))
Asa e , lasati omul sa se odihneasca , e obosit ….obosesti cand conduci cu 265 km/h :))))))))
uite ca mai apare cat un jegos care sa trezeste sa insulte oamenii, peobabil „masa” nu l-a invatat sa respecte parerea fiecarui om . SA NE PUPI IN CUR SEXY si LUM (CE STI CE HAITA SUGATOARE ESTI ) ..tziba.
pizdelor,injositilor.imputitilor.muritorilor de foame.sa nu mai indrazniti sa rostiti numele lui Freddy pt ca nu sunteti vrednici.a fost un om mare si un frate adevarat si va ramane asa cat va fi lumea.dumnezeu sa te odihneasca in pace fratelo.
mai libidinosilor care scrieti numai prosti de 2 lei nu stiu d c dracu nu va vedeti de viata voastra de c*** si nu mai scrieti toate nimicurile ca si asa nu va ia nimeni in seama.ati mai auzit si voi de interlopi?nici macar nu stiti sa iesiti in lume pt ca sunteti niste p*** imbacsite care nu au dupa ce se caca si maram si voi mai dati comentarii pe net.sa imi bag p*** in familiile voastre de zdremtoi si pi*** care sunteti.nici macar nu lati cunoscut pe omul ala si vorbiti.Dumnezeu sa te aiba in paza freddy.ai fost ca un frate si asa vei ramane pt totdeauna.
apropo, si-au facut si penalii astia cruce la inmormantare ?! habar nu au cu ce mana se face , au si uitat !
Dumnezeu sa-l ierte pe fredy si sa aiva grija de el acolo unde este.
Coski muitear CERNEA asa putin ce zici vrei ???? Prapaditi naiba i vorba de un om mort care nu se mai poate apara acum de insultele voastre .interlop ne interlopi tot asa murim toti dar sti care este diferenta de voi nu va auzi nimeni pentru ca sunteti un nimeni
Kerosen neamu tau i facut numai din jegosi si tigani iti vine tie randu cioara borata
dorinel mata tea facut o pizda ,ma ordinarule jegoasai mata cu tatato si cu tot neamu mati care tea facut si tea invatat sa scri asa ceva .La fredy dupa cum vezi a fost lume pentru ca a avut de cine sa fie iubit . Dar la tine la inmormantare cine va veni ??? nimeni pt ca esti un nimeni
avai 🙂 ia uite si pe jegosul de cernea vopsit in cap cu parul alb :))))
s-a vopsit probabil sa nu se mai vada urmele de lovituri pe care le-a luat in cap la agnita :))) cocalar ce e :)))
avai, curge naposimul , decanofortul , oxidorul , decajetul , usitorul din unii :)) SPORTIVII STIU CE AM VRUT SA SPUN !
iar voi astia de la ora de sibiu va statea mai bn cand nu scriati despre jegosi asti, cred ca daca o tineti asa o sa va pierdeti audienta ca cei de la sibianul, ca si au pierdut tot din articole dinacestea.
na unu sa dus, urmeaza si jegosii aialalti, si vai ce viata de interpoli aveti jegosilor, sa sugeti plm ca toti mergeti la groapa, si ganditiva ca odata si odata o sa va prinda batranetiile si o sa o muscati rau. jegosi imputiti de vati duce toti astia din calanurile Tamplaru, Anaconda si restul ca nu v-ar plange nimeni, nu vedeti ca va plngeti unul pe altu. Si atat doar caci sunteti niste nimicuri.
asta da interlop a avut tot ce a vrut el pacat ca a murit
asta e viata , smecheria si grandomania costa !
Dumnezeu sa-l ierte !
Mormantare de interlopi jegosi.
Era un loc bun pentru arestari in masa si apoi deportari in siberia.
De unde s-au strans atatia tigani imputziti la mormantarea jegosului?