Fotbaliştii de la Gaz Metan au primit miercuri banii pentru luna iunie, dar nu vor încasa niciun şfanţ pentru salvarea de la retrogradare.
Conducerea echipei medieşene, în frunte cu preşedintele Corin Emil Cindrea şi directorul general Ioan Horoba, alături de care s-a aşezat şi directorul Transgaz, Ioan Rusu şi el membru în CA al echipei, au purtat marţi seară o discuţie de câteva ore cu toţi jucătorii din lotul Gazului. După ce şi-au expprimat nemulţumirea că s-a întârziat aproape 3 săptămâni cu achitarea banilor aferenţi lunii iunie, pentru contracte, medieşenii au fost lămuriţi în legătură cu această problemă. „Nu a fost nicio grevă. Cineva a aruncat aşa o vorbă ca să facă scandal. Le-am explicat că îşi vor primi banii. Am discutat şi de primele de joc şi probabil că ele vor rămâne aşa cum am mai spus, la fel ca sezonul trecut” a explicat Ioan Rusu. Directorul general, Ioan Horoba a confirmat ieri că jucătorii au primit banii restanţi şi totul este în regulă. „În ultima vreme se tot încearcă să se facă scandaluri aiurea cu informaţii aruncate eronat prin ziare. Nu a făcut şi nu face nimeni grevă la Mediaş. Noi pusesem banii jucătorilor într-un depozit la termen şi a trebuit să aşteptăm până miercuri ca să putem umbla la ei. Acum banii sunt în conturile lor. Nu văd ce se tot face scandal gratuit pe tema asta” a explicat şi Horoba.
Dilemă pentru alţi bani
Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre pretenţiile fotbaliştilor lui Pustai în privinţa încasării au unei prime pentru că Gazul a rămas în liga 1. Jucătorii sunt nemulţumiţi că nu au primit bani pentru că echipa a rămas în liga 1. „Am decis să mergem la antrenament dar o să mai discutpm cu conducere în legat de subiectul prime pentru evitarea retrogradării. Considerăm că am avut şi noi aportul nostru pentru că dacă echipa nu termina pe locul 15, atunci nu mai beneficia de avantajul de a juca în locul Argeşului în liga 1” a explicat căpitanul Cristi Todea. Conducerea clubului este însă decisă să nu se lase în faţa presiunilor echipei. „Da ce s-a salvat echipa de la retrogradare şi nu ştim noi? Mediaşul a retrogradat la finele campionatului” a spus Ioan Rusu. Şi Horoba a confirmat că medieşenii nu primesc nicio astfel de primă.
S-a întors Grilo
Aşa cum promisese, fotbalistul brazilian Edson Grilo a revenit ieri seară la Mediaş şi s-a alăturat deja coechipierilor săi. „A venit cu o cursă Alitalia şi a fost preluat de un angajat al clubului de pe aeroportul Otopeni. Acum putem spune că suntem în formaţie completă” a explicat Horoba. Altfel pentru că nu joacă duminică cu Vasluiul, în prima etapă, meciul fiind amânat, Gazul va disputa vineri un meci de verificare la Deva, cu Mureşul din localitate.