Poliţiştii caută de două zile o tânără dată dispărută în weekend de mama ei. Eli Rozalia Şamu a plecat de acasă vineri seara, şi nu s-a mai întors.
Tânăra în vârstă de 15 ani are o înălţime de 1,45-1,50, păr negru, creţ, ochi căprui şi constituţie normală.
Semne particulare: 3 aluniţe în zona sprâncenei drepte.
La data plecării, Eli Rozalia Şamu purta un tricou de culoare roz, jeanşi de culoare neagră şi adidaşi albi. Oricine poate oferi informaţii despre minoră, este rugat să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit 112.