Întors din Japonia, primarul Sibiului a declarat că va merge la discuţii dacă va fi invitat să discute despre o posibilă instalare a sa ca prim ministru al României.
Primarul Sibiului şi-a arătat pentru prima dată în mod public disponibilitatea de a se gândi serios la preluarea funcţiei de premier al României. „Este un pic prematur să discutăm această chestiune. După ce se termină votul moţiunii de cenzură vom vedea. Am discutat această chetiune cu Crin Antonescu. Cred că este un lucru care se poate comenta. Am fost de acord să discutăm despre o astfel de propunere. Sunt dispus să fac acest pas în cazul unei majorităţi parlamentare care doreşte să îmi propună preluarea funcţiei de premier. Evident că în măsura în care discuţia ar deveni foarte serioasă mă voi gândi şi mai serios la astfel de propunere. Pentru mine numirea ca premier ar fi o soluţie interesantă şi pentru Sibiu ar fi ceva inedit, dar în continuare postul de premier trebuie asumat politic” a spus la sosirea în ţară, primarul Sibiului, Klaus Johannis.
UPDATE
Klaus Johannis va fi prezent miercuri dimineaţă, la ora 11.00 pentru discuţii cu Mircea Geoană de la PSD şi Crin Antonescu de la PNL, în privinţa dorinţei acestora ca primarul Sibiului să fie propunerea pentru noul nume de prim ministru, după căderea Guvernului lui Boc. Propunerea cu Johannis premier, a fost făcută de Antonescu, marţi seară, la Cotroceni, către preşedintele Traian Băsescu.
ASCULTĂ: Ce spune Klaus Johannis despre propunerea de a fi premier