Pe durate celei de a 35-a Sesiuni a Conferinţei Generale UNESCO, desfăşurată la Paris în intervalul 6-23 octombrie, a fost organizată la sediul UNESCO şi o expoziţie interactivă, intitulată “Dezvoltarea prin cultură“. În cadrul secțiunii “Patrimoniul şi turismul“ a fost cuprinsă şi prezentarea Programului “Tezaure Umane Vii“, desfăşurat la Muzeul “ASTRA”.
Prezentarea Programului a avut loc în data de 15 octombrie, în cadrul acesteia fiind integrate şi demonstraţiile practice a doi dintre creatorii populari de excepţie ai României, colaboratori vechi ai instituţiei noastre, membri ai Asociaţiei Creatorilor Populari din România şi ai Academiei Artelor Tradiţionale din România (ambele fondate de Muzeul “ASTRA” cu scopul încurajării păstrătorilor şi continuatorilor tradiţiei ancestrale): doamna Lucia Nica din Sibiu (icoane pictate pe lemn) şi doamna Lucia Todoran din Salva, Bistriţa Năsăud (piese de port popular, podoabe din mărgele, păpuşi în port tradiţional). Cele două standuri de prezentare s-au bucurat de succes, podoabele fiind la mare căutare printre participanții de toate vârstele, iar icoanele fiind apreciate în mod deosebit de cunoscători. Prezentarea a avut în vedere trecerea în revistă a celor mai importante repere ale programului ”Tezaure Umane Vii”, cu accent asupra impactului pe care îl au acestea asupra publicului, la nivelul popularizării meșteșugurilor artistice tradiționale, precum și la nivel educațional. Reprezentanții C.N.M. ASTRA au avut și o întâlnire în afara Conferinței, cu reprezentanți ai SEMA (Societate de Încurajare a Meșteșugurilor Artistice), cu care instituția dorește să realizeze un proiect comun, derulat în cinci țări europene: Franța, România, Spania, Italia și Finlanda.