corin cindreaMedieşenii au prime duble cu echipele cu care Gazul se bate pe puncte în zona a doua a clasamentului.

bani mai mulţi cu echipele mai mici la gaz metan mediaş

Conducerea clubului Gaz Metan a decis să modifice sistemul de premii şi bonificaţii date jucătorilor în partidele rămase de disputat cel puţin până la finele actualului tur al ligii 1. Astfel fotbaliştii lui Cristi Pustai vor avea prime mai mari cu echipele considerate mai slab cotate în campionat, şi normale cu echipele din prima parte a campionatului. „Cu Braşovul de exemplu punctul valorează 300 de euro. Cu echipe gen Gloria Bistriţa, Unirea Alba Iulia sau Astra Ploieşti valoarea punctului este sensibil mai mare. Acestea sunt meciurile pe care trebuie să le câştigăm pentru că noi cu astfel de echipe ne vom bate pentru o clasare cât mai sus în clasament” a explicat preşedintele Corin Emil Cindrea. În aceste condiţii gaziştii vor evolua pe prime de 1800 de euro cu Astra Ploieşti, Poli Iaşi, Gloria Bistriţa, Unirea Alba Iulia şi pe jumătate din aceşti bani cu Fc Timişoara, Rapid sau FC Braşov. „Cu echipele mari e vorba şi de orgoliul jucătorilor, deci mizăm şi pe ambiţia lor ca fotbalişti” a mai punctat Cindrea. Gazul joacă vineri de la 20.00, acasă, cu Fc Braşov.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică