Plăţile vor fi făcute de municipalitatea sibiană în zile de 9, 10 şi 11 noiembrie, la ghişeele de la vechea primărie.
Contravaloarea trusoului pentru nou născuţi, în sumă de 150 lei, se acordă unui număr de 137 de persoane care au depus cereri în perioada 7 septembrie – 2 octombrie. Plata pentru sprijinul financiar acordat la constituirea familiei, echivalentul în lei a 200 de euro, se va face pentru un număr de 109 de persoane care au depus cereri în perioada 4 septembrie – 2 octombrie. „Plata va fi efectuată prin casieria Serviciului Public de Asistenţă Socială Sibiu situat în Bulevardul Victoriei nr. 1-3, în zilele menţionate, între orele 10.00 – 15.00. Plata se va face pe stat de plată, în baza buletinului sau a cărţii de identitate”, a explicat Daniela Costa din cadrul Biroului de presă al Primăriei Sibiu.