Ora de Sibiu vă va ţine la curent aici cu toate incidentele electorale avute loc pe parcursul acestei zile în judeţul Sibiu. Incindent la Hamba. Cinci sesizări au fost depuse la BEJ pana la ora 11.00: una de la poliţie, una de la PD-L şi alte trei de la preşedinţii unor secţii de votare din judeţ.
ora 11.00
IPJ Sibiu anunţă că în această dimineaţă, Preşedintele secţiei de votare din localitatea Hamba a sesizat organele abilitate cu privire la faptul că o persoană de sex masculin, ce s-a prezentat la secţie pentru a-şi exprima dreptul de vot, a fotografiat buletinul de vot după ce şi-a exprimat opţiunea, cât timp se afla în cabina destinată pentru acest proces.Contravenientul, H. Ilie, în vârstă de 45 de ani, domiciliat în localitatea Hamba, a fost sancţionat contravenţional conform art. 26 lit. m din Legea 370/2004, cu amendă în valoare de 1.000 lei
ora 11.30
PSD-ul a reclamat faptul că un banner al lui Băsescu tronează deaspura unei secţii de votare în dreptul unei locuinţe private.
ora 12.00
În urmă cu câteva minute, prin Sistemul 112 – Apel Unic de Urgenţă, un membru al Biroului electoral al secţiei de votare nr. 281 din satul Ţeline, comuna Brădeni, a sesizat faptul că fratele primarului din localitatea Brădeni transportă alegători, cu autoturismul proprietate personală, la secţia de votare, sfătuindu-i să voteze cu un anumit candidat.
ora 13.00
În jurul orei 12:15, un jandarm aflat în paza secţiei de votare din localitatea Ghijasa de Sus (comuna Alţâna), a sesizat că a observat un cetăţean la secţia de votare, care sfătuia alegătorii care intrau în secţia de votare, să opteze pentru un anumit candidat. În jurul orei 12:45, în urma unei sesizări pe numărul Unic de Apeluri de Urgenţă 112, se efectuează verificări cu privire la faptul că, în localitatea Fofeldea un membru din cadrul Secţiei de votare nr. 352 a sesizat că în curtea unui cetăţean se consumă băuturi alcoolice şi se scandează lozinci de susţinere a unui candidat politic.
ora 13.10
Trei observatori jurnalişti din judeţul Sibiu vor fi verificaţi, de poliţie şi de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) în urma unei sesizări din partea BEJ, aceştia fiind reclamaţi de preşedinţii secţiilor de votare că ar fi de fapt politicieni locali. Trei consilieri locali de la partide diferite au fost reclamaţi de preşedinţii secţiilor de votare din comunele Târnava, Şeica Mare şi Boiţa, că au încercat să intre în secţiile de votare, pretinzând că sunt observatori din partea presei.
ora 15.30
În localitatea Copşa Mică, prin Numărul Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, s-a sesizat comiterea unei infracţiuni prevăzute de art. 26 alin. (1) din Legea 370/2004, constând în oferirea de bani, bunuri sau alte produse cu scopul de a determina alegătorii să voteze ori să nu voteze cu un anumit candidat. Cazul este în curs de cercetare.
ora 17.00
Cazurile de la Fofeldea și Copșa Mică nu s-au confirmat, după ce poliția a făcut cercetări. La Tilișca s-a cerut cresterea numărului de buletine de vot din secția specială cu 100 la sută.
ora 18.00
BEJ a decis că în secţiile speciale din comunele Tilişca, Şura Mare şi Cristian să fie trimise câte o sută de buletine de vot în plus, la solicitarea preşedinţilor de secţii de votare.
ora 19.50
Reclamație de la Rășinari
Preşedintele unei formaţiuni politice a sesizat în scris Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu cu privire la faptul că un cetăţean din localitatea sibiană Răşinari sfătuieşte alegătorii să voteze cu un anumit candidat la preşedinţia României. S-a dispus efectuarea de verificări sub aspectul încălcării prevederilor art. 26 lit. t din Legea 370/2004, republicată, conform căruia constituie contravenţie „[…]sfătuirea în ziua votării a alegătorilor, la sediul secţiilor de votare, să voteze sau să nu voteze un anumit candidat” şi se sancţionează cu amendă de la 1.500 la 4.500 lei.
Probleme la Mediaș
Un alt incident a fost sesizat în municipiul Mediaş, prin Sistemul Unic pentru Apel de Urgenţă 112. A fost sesizat faptul că 3 persoane neidentificate au ieşit din incinta unei secţii de votare cu mai multe buletine de vot. În urma verificărilor efectuate de către poliţiştii municipiului Mediaş s-a constatat faptul că cele sesizate nu se confirmă