focus sibiu, oficial prezent pe pagina de web a primărieiFocus Sibiu 2009, prima expoziţie de fotografie de presă din Sibiu, deschisă publicului la jumatatea lunii decembrie a anului trecut, poate fi vizitată acum şi online.

focus sibiu, oficial prezent pe pagina de web a primăriei

Cei care nu au ajuns încă în curtea interioară a Primariei Municipiului Sibiu pentru a urmări retrospectiva în imagini a celor mai importante momente ale anului 2009, o pot face acum, pe pagina principală a site-ului www.sibiu.ro. Cele 120 de lucrări din portofoliul fotoreporterilor Silvana Armat şi Sebastian Marcovici vor rămâne în spaţiul virtual până în data de 18 ianuarie 2010.  Evenimentul este realizat cu sprijinul Primariei Municipiului Sibiu şi a Casei de Cultură a Municipiului Sibiu.

20 de fotografii vândute. Scopul caritabil continuă

Evenimente culturale, evenimente politice care au influenţat sau care pot influenţa viaţa sibienilor, evenimente desfăşurate în premieră la Sibiu: sportive, artistice sau de altă natură, momente plăcute sau pe care unii şi-ar dori să le uite, toate au fost surprinse de fotoreporterii Silvana Armat şi Sebastian Marcovici şi prezentate într-o expoziţie de fotografie inedită, cu scop caritabil. Toate fondurile obţinute din vânzarea fotografiilor vor fi direcţionate către proiectul demarat în anul 2008 de Asociaţia Animal Life în parteneriat cu autorităţile locale şi o parte a mass-media din Sibiu privind adopţia animalelor fără stăpân. Până în prezent au fost vândute un numar de 20 de fotografii. Expoziţia Focus Sibiu 2009 a fost vernisată în data de 18 decembrie în prezenţa a numeroase personalitaţi locale şi a reprezentanţilor mass-media. „Între noi politicienii şi jurnalişti există o relaţie de simbioza, dar o relaţie mai specială există între politicieni şi jurnaliştii fotografi. Fără ei, puţină lumea ne-ar vedea, şi fără ei, de puţine ori ne-am vedea,” a declarat atunci Klaus Johannis, primarul Municipiului Sibiu.

Expoziţia rămâne deschisă până în 18 ianuarie

„Focus Sibiu” este un proiect fotografic început de Silvana Armat în anul 2007,  ca o prezentare a celor mai importante evenimente artistice ce au avut loc în anul în care Sibiul a fost Capitală Culturală Europeană. Conceptul expozitiei a fost dezvoltat, în acest an fiind incluse fotografii surprinse de cei doi autori în cele mai importante momente care au marcat dezvoltarea oraşului Sibiu pe toate planurile. Expoziţia va ramane deschisa pana in data de 18 ianuarie si poate fi vizitata în fiecare zi, de luni până vineri,  între orele 08.00 şi 16.00. Intrarea este liberă.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică