Centura Sibiului ar putea să-şi vadă sfârşitul la sfârşitul anului. Ultimul tronson are în sfârşit un constructor desemnat, care trebuie să termine lucrarea în cel mult 14 luni.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a anunţat vineri ca a semnat contractul în valoare de 9,8 milioane de euro, fără TVA pentru cei trei kilometri de autostradă şi 3,6 km de drum judeţean ce trebuie reabilitat pentru ca centura să fie gata, cu SC Vectra Service SA, din Braşov, patronată de pasionatul de motociclism ţi participant la Dakar, Marcel Butuză.
„Obiectivul contractului îl reprezintă construcţia variantei de ocolire a localităţii Sibiu – Secţiunea 2 cu profil de autostrada, între km 14+860 si km 17+500, precum şi reabilitarea DJ 106B , între km 0+000 si km 3+600. Acest contract este parte a proiectului ex-ISPA 2001/RO/16/P/PT/005 – “Constructia variantei de ocolire Sibiu la nivel de autostrada, situata pe Coridorul IV, România” se spune în comunicatul CNADNR.
Termenul contractului este de 14 luni, plus doi ani de garanţie, dar dacă lucrările încep în primăvară, al doilea tronson ar putea fi inaugurat la scurt timp după primul, pentru care Max Boegl, Comtram şi CONA au cerut amânarea datei de predare, care era 31 ianuarie.
Valoarea totala a contractului pentru tronsonul doi este de 9.852.910,04 euro (fara TVA) din care 75% din valoarea eligibila constituie finanţare nerambursabilă acordată de Comisia Europeana prin Facilitatea ex-ISPA, restul sumei fiind asigurată de Guvernul României prin Bugetul de Stat.