Mai multe şcoli şi licee vor fi comasate şi mutate începând cu noul an scolar 2010-2011. Consiliul Local este chemat să aprobe într-o şedinţă extraordinară o hotărâre privind comasările şi mutările.

update şoc: şcoli, grădiniţe şi licee desfiinţate, mutate sau comasate la sibiu

update şoc: şcoli, grădiniţe şi licee desfiinţate, mutate sau comasate la sibiu
Liceul Pedagogic se va muta pe Aleea Turnu Roşu

Prin aceste măsuri, Primăria va face economie scăpând de plata chiriei pentru câteva şcoli şi licee retrocedate, cum ar fi Colegiul Constantin Noica, Colegiul Pedagogic, şi Liceul CFR.


DESCARCĂ PROIECTUL DE HOTĂRÂRE

Prevalându-se de o prevedere din Legea învăţământului, prin care numai în mod excepţional pot funcţiona ca persoane juridice unităţi de învăţământ cu un număr mai mic de 200 de elevi sau 100 de preşcolari, Inspectoratul Şcolar trece mai multe şcoli sibiene sub tutela altora în timp ce liceele care funcţionează acum în spaţii retrocedate se vor muta.

Şcoli desfiinţate juridic şi comasate

Şase unităţi de învăţământ, vor fi desfiinţate din puct de vedere juridic şi vor trece sub tutela altor unităţi.

Şcoala Generală numărul 12 Terezian, cu doar opt clase şi 186 de elevi,  trece în administrarea Şcolii 13, de pe strada Lungă, fără a-şi schimba locaţia.

Şcoala Generală nr. 19 de pe Aleea Turnu Roşu va fi comasată cu Colegiul Pedagogic Andrei Şaguna, care se va muta în noua locaţie, având la anul în total 1110 elevi în 48 de clase.

Şcoala Mihai Eminescu de pe strada Oştirii păţeşte la fel, dispare juridic şi se comasează cu cu Liceul Teoretic Constantin Noica, care se mută din fosta şcoală franciscană de pe Dealului, în Hipodrom. În plus Liceul Teologic Baptist Betania va deveni o structură a Colegiului Noica,  rămânând în locaţia în care funcşionează acum. Aici vor studia din viitorul an şcolar 628 de elevi, în 25 de clase.

Grupul Şcolar Industrial Tranporturi Căi Ferate se va comasa cu Grupul Şcolar Industrial Construcţii de Maşini şi vor funcţiona amândouă Pe Henri Coandă, la IPAS şi vor avea împreună 37 de clase cu 873 de elevi.

Şcoala  Generală nr. 11 trece sub tutela Şcolii 20, fără să-şi schimbe locaţia, în timp ce Grădiniţa nr. 19 primeşte în structura juridică şi Gradiniţa nr. 2, care rămâne în aceeaşi locaţie.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică