şomajul a crescut la 8,4 la sută. sibiul are aproape 16.000 de şomeriLa sfârşitul lunii ianuarie 2010 erau înscrişi în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu 15.725 şomeri, din care 6.332 femei, rata şomajului înregistrând valoarea de 8,4%.

şomajul a crescut la 8,4 la sută. sibiul are aproape 16.000 de şomeri

Faţă de sfârşitul lunii anterioare numărul şomerilor a crescut cu 410 persoane iar rata şomajului a înregistrat o creştere cu 0,2 puncte procentuale. În profil teritorial, pe zone, situaţia se prezintă astfel: Agenţia Locală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu – 7.413 persoane, ALOFM Mediaş – 4.182, Unitatea Locală Avrig – 1.216, Unitatea Locală Agnita – 1.432, Punctul de lucru Dumbrăveni – 830 şi Punctul de lucru Cisnădie – 652 șomeri înregistrați. Din punctul de vedere al repartizării pe categorii socio-profesionale datele statistice indică un număr de 11.060 muncitori, 3.358 persoane cu studii medii şi 1.307 persoane cu studii superioare. Din totalul şomerilor 11.716 sunt beneficiari de indemnizaţii şi 4.009 sunt şomeri neindemnizaţi, iar din punctul de vedere al  grupelor de vârstă cele mai multe persoane (4.441) au între 40-50 ani, urmează apoi grupa de vârstă 30-40 ani cu 4.354 șomeri înregistraţi, iar cei mai puțini șomeri (935) au peste 55 ani; de asemenea, din punct de vedere al mediului de proveniență 9.168 aparțin mediului urban în timp ce 6.557 provin din mediul rural.

Doar 640 de angajaţi

În luna ianuarie 2010 un număr de 643 persoane au fost încadrate în muncă prin măsurile active implementate de agenție, din care 284 șomeri s-au angajat ca urmare a acordării serviciilor de mediere a muncii realizate de agenţiile locale din cadrul AJOFM Sibiu, alte 288 persoane s-a angajat în urma beneficierii de servicii de informare şi consiliere profesională iar alți 24 șomeri s-au încadrat ca urmare a absolvirii cursurilor de formare profesională. De asemenea 44 şomeri au beneficiat de alocaţii pentru că s-au încadrat în muncă înainte de expirarea şomajului și 3 absolvenţi de instituţii de învăţământ au beneficiat de prima de încadrare în muncă.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică