Iniţiativa UDMR privind înfiinţarea a şaisprezece regiuni de dezvoltare „este o chestiune care nu ajută la nimic, dar strică la orice”, a declarat joi, primarul Sibiului, Klaus Iohannis.

iohannis: înfiinţarea a şaisprezece regiuni de dezvoltare, "nu ajută la nimic, dar strică la orice"

iohannis: înfiinţarea a şaisprezece regiuni de dezvoltare, "nu ajută la nimic, dar strică la orice"„Cunosc situaţia doar din ziar şi ar trebui să mă documentez un pic mai bine pentru a vă putea răspunde de ce s-a făcut. Însă, ca şi oportunitate, pot să vă spun că mi se pare  total inoportun să se schimbe acum regiunile de dezvoltare, din nişte motive practice: România a aderat la UE şi are dreptul să acceseze fonduri de dezoltare în baza structurilor discutate, negociate şi semnate”, a declarat Iohannis.

Primarul a precizat că banii europeni se pot atrage prin „aşa-numitele POS-uri sau pe POR, acestea fiind proiecte pentru regiuni.

„Aceste regiuni sunt clar stabilite. Acum să venim şi să împărţim fiecare regiune în două este o chestiune care nu ajută la nimic, dar strică la orice. Nici nu s-ar mai putea pune în practică proiectele regionale. Mi se pare o intiţiativă total neavenită, din motive practice. Teoretic, sigur, se poate discuta orice reîmpărţire. Putem să ne aflăm în treabă cât vrem, dar dacă nu rezultă de acolo un rezultat clar, pozitiv, care aduce o îmbunătăţire, mai bine ne-am abţine”, a afirmat Iohannis.

În prezent, o iniţiativă legislativă a parlamentarilor UDMR prin care se propune înfiinţarea a şaisprezece regiuni de dezvoltare, printre care una în care sunt grupate judeţele Covasna – Harghita – Mureş, precum şi organizarea a cinci macroregiuni de dezvoltare, a trecut, miercuri, de Senat prin adoptare tacită. În proiect se menţionează că pe terioriul României sunt constituite 16 regiuni şi cinci macroregiuni de dezvoltare, care nu sunt unităţi administrativ teritoriale şi nu au personalitate juridică.

Cele şaisprezece regiuni de dezvoltare propuse în proeictul de lege sunt:

Macroregiunea I

1. Botoşani – Suceava

2. Bacău – Iaşi – Neamţ – Vaslui

3. Brăila – Buzău – Galaţi – Vrancea

Macroregiunea II

4. Constanţa – Tulcea

5. Bucureşti

6. Călăraşi – Ialomiţa – Ilfov

7. Giurgiu – Teleorman

8. Dolj – Mehedinţi – Olt

Macroregiunea III

9. Gorj – Vâlcea

10. Argeş – Dâmboviţa – Prahova

Macroregiunea IV

11. Arad – Caraş-Severin – Timiş

12. Alba – Hunedoara

13. Sibiu – Braşov

Macroregiunea V

14. Covasna – Harghita – Mureş

15. Bistriţa-Năsăud – Cluj – Maramureş

16. Bihor – Sălaj – Satu-Mare

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică