Acţiunea a avut loc în cadrul unor descinderi efectuate de Serviciul de Investigarea a Fraudelor Sibiu în mai multe locuri din judeţ.
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigarea a Fraudelor Sibiu au identificat la punctul de lucru al unei societăţi comerciale 304 medii optice pirat. „În continuare sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 139 ind. 6 din Legea 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe. Totodată, potrivit legii, a fost dispuusă ridicarea celor 304 medii optice”, a explicat Luciana Balteş, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu. În urma verificării unei alte societăţi comerciale din localitatea Avrig, poliţiştii sibieni împreună cu reprezentanţii Gărzii Financiare au identificat şi confiscat în vederea continuării cercetărilor, 16 CD-uri contrafăcute. „În cauză s-a luat măsura suspendării activităţii societăţii pe o perioadă de 3 luni şi aplicarea unei sancţiuni contravenţionale în valoare de 2.000 lei, conform art. 11 din OUG 28/1999”, a mai explicat Luciana Balteş.
Sute de litri de alcool fără timbru
În urma verificării efectuate de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigarea a Fraudelor Sibiu pe linia deţinerii şi comercializării de produse accizabile, a fost identificată cantitatea de 115 l băuturi alcoolice care nu prezenta timbru fiscal. Societatea comercială era situată în municipiul Sibiu. Împreună cu reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Accize şi Operaţiuni Vamale Sibiu, poliţiştii sibieni au aplicat o sancţiune contravenţională în valoare de 20.000 lei.