peste 60 de persoane participă azi la inferno. vremea e frumoasă la bâlea lacConcurenţii au stat la coadă să urce cu telecabina la Bâlea Lac. Vremea este superbă pentru concursul de sâmbătă dimineaţă.

peste 60 de persoane participă azi la inferno. vremea e frumoasă la bâlea lac


Traseul de concurs nu a fost deocamdată stabilit. Împreună cu salvamontiştii din Sibiu şi Cârţişoara, traseul va fi stabilit vineri seara sau sâmbătă dimineaţa, în funcţie de condiţiile meteo şi de vizibilitate. “În cazul în care va fi ceaţă iar riscul de avalanşă unul mai mare vom stabili un traseu prin pădure, pentru a avea contrast între zăpadă şi verdele copacilor”, spune Martin Freinandametz, organizatorul concursului. Conceptul Inferno este unul foarte simplu. Concurenţii pornesc în acelaşi moment din vârful pârtiei iar cel care ajunge primul jos este declarat câştigător. „Aşa se proceda înainte să apară modalităţile de cronometrare”, mai spune Martin.

60 de înscrişi

Până în acest moment, în jur de 60 de persoane şi-au anunţat intenţia de a se înscrie în acest concurs. 2 dintre concurenţi sunt austrieci. Înscrierile oficiale se vor face sâmbătă dimineaţa, la Bâlea Cascadă între orele 8 şi 10. Competitorii vor urca apoi cu telecabina la Bâlea Lac iar la ora 12 va începe concursul propriu-zis. Organizatorii au stabilit patru grupe de concurenţi, fete-băieţi, schi-snowboard. “Inferno e un concurs plin de adrenalină. Ţine foarte mult de tactica pe care o adopţi. Ai mari şanse să te accidentezi dacă porneşti prea tare, mai ales că terenul nu e cunoscut în întregime. E o luptă directă între competitori, asemănătoare cu orice alt sport, chiar şi cu cele de moto. Cred că e o disciplină care va supravieţui multor altora”, spune Andy Fazekas, unul dintre cei mai vechi concurenţi în Inferno.

Echipament obligatoriu

Siguranţa competitorilor vine pe primul loc în acest concurs deosebit de spectaculos. “Fiecare competitor  este obligat să deţină la start un transciever, (dispozitiv cu ajutorul căruia poate fi găsit în cazul unei avalanşe). Cu ajutorul transcieverului putem găsi pe oricine într-un timp foarte scurt. Iar statisticile arată faptul că o persoană surprinsă de avalanşă, găsită în 15 minute, are 80% şanse de supravieţuire”, spune Martin Freinandametz, organizatorul concursului. Pe lângă transciever, fiecare competitor este obligat să poartă şi o cască. Deasemenea, organizatorii sunt dotaţi cu lopeţi şi tije speciale pentru avalanşă. “Cu această ocazie vreau să transmit un mesaj celor care urcă pe munte. Echipamentul de acest gen vă poate salva adesea viaţa. Am asistat la multe avalanşe în munţii Carpaţi şi vă spun sincer că multe accidente ar putea fi astfel evitate”, mai spune organizatorul concursului. Taxa de înscriere în concurs este de 50 de lei. În această taxă intră urcarea cu telecabina precum şi consumaţia la petrecerea de după eveniment.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică