Fondurile nerambursabile regio ajută la pregătirea tinerilor din Avrig. Contractul de finanţare nerambursabilă, prin Programul Operaţional Regional – REGIO, pentru îmbunătăţirea condiţiilor de studiu ale liceenilor din Avrig a fost semnat joi.
Este vorba despre proiectul depus de Consiliul local al oraşului Avrig şi intitulat „Extindere, mansardare corp B şi refacere şarpantă corp A la Liceul Teoretic “Gheorghe Lazăr“ Avrig str. Horea nr.27 şi asigurarea dotărilor necesare”. Bugetul cererii de finanţare este de peste 7,5 milioane lei.Contractul de finanţare pentru acest proiect a fost semnat de către Arnold Gunter Klingeis, primarul oraşului Avrig şi Simion Creţu, director general ADR Centru. Beneficiarul direct al acestei iniţiative este Consiliul local Avrig, alături de cei aproape 800 de elevi înscrişi la studii în instituţia de învăţământ care va fi modernizată. Cererea de finanţare, ce solicită fonduri nerambursabile în valoare de peste 6 milioane lei, are ca obiectiv extinderea şi modernizarea capacităţii unităţii de învăţământ „Liceul Teoretic Gheorghe Lazăr Avrig”, în vederea facilitării accesului la educaţie a populaţiei oraşului Avrig şi a populaţiei din zonele limitrofe.
Doi ani jumate durează lucrările
Elevii liceului „Gheorghe Lazăr” vor beneficia, după 27 de luni, perioada necesară pentru finalizarea proiectului, de un spaţiu potrivit pentru biblioteca şcolară, de un centru specializat de informare şi documentare şi de trei noi laboratoare, de chimie, fizică şi biologie. În plus, prin acest proiect vor fi realizate 5 noi săli de clasă şi două terenuri de sport, cu pistă de alergare. După implementarea proiectului, liceul din Avrig va avea cel puţin 797 elevi şi 59 de salariaţi.