Mediaşul a fost inclus în programul naţional multinanual privind creşterea performanţei energetice la blocurile de locuinţe desfăşurat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Având în vedere importanţa investiţiilor derulate prin acest program, ministerul de resort a alocat suplimentar credite de angajament pentru anul 2010. „Mediaşul a fost introdus în programul guvernului de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe. Suma alocată municipiului de pe Târnava Mare în anul 2010 pentru execuţia lucrărilor de intervenţie la anveloparea blocurilor de locuinţe, este de 2,1 milioane de lei. De reabilitarea termică a blocurilor vor beneficia 380 de familii, iar performanţele energetice aşteptate se referă la reducerea consumurilor cu peste 50%. În Programul Local au intrat 5 blocuri – După Zid, nr.27, bl.4, Bastionului blocurile nr.5,6,8,9 “ a declarat primarul municipiului Mediaş, Teodor Neamţu.