începe cel mai dur raliu de offroad din lume. prologul se ţine tot pe coposuRed Bull Romaniacs, cel mai dificil raliu de hard enduro din lume începe sâmbătă la Sibiu. Competiţia durează cinci zile şi se va încheia în Piaţa Mică din Sibiu. Raliul debutează sâmbătă, 26 iunie, cu obişnuitul prolog, ce se va desfăşura în centrul oraşului, pe bulevardul Corneliu Coposu, de la ora 14.00.

începe cel mai dur raliu de offroad din lume. prologul se ţine tot pe coposu

Sibienii şi restul spectatorilor veniţi din toată ţara vor putea să îi vadă pe viu pe cei mai buni rideri din lume sâmbătă, la prolog, iar apoi pe traseu, pe punctele special amenajate pentru spectatori. Duminică, 27 iunie, startul competiţiei se dă din Cisnădioara iar finişul va fi în Sibiu, în dealul Guşteriţei. Punctele de spectatori amenajate pentru ziua de duminică sunt pe Valea Şanta, unde riderii vor ajunge în jurul orei 9:30 şi vor avea de înfruntat dificila urcare numită Doctor 3. De acolo vor coborî prin albia râului ca să ajungă în zona Vălari, în drumul spre Păltiniş, în jurul orei 10:30. Riderii vor coborî apoi spre Curmătură, unde vor ajunge în jur de ora 11 şi unde măiestria le va fi pusă la grea încercare în punctele numite Bucla profesorului, Kiss FM şi Cliffhanger. Finişul primei zile de concurs va avea loc la cariera din Dealul Guşteriţei, în apropierea monumentului. Cei mai rapizi rideri vor ajunge aici în jurul orei 11:15.

Trasee dificile cu finish în Piaţa Mică

Luni şi marţi, echipajele vor avea de parcurs cea mai dificilă parte a raliului. Luni seara, riderii vor ajunge la Petroşani iar marţi se vor întoarce înapoi în judeţul Sibiu, ca miercuri să revină în faţa publicului. Traseul ultimei zile de concurs va porni de la canionul din Veştem unde veţi putea vedea riderii la ora 7:30. După circa o oră, coloana de motociclişti va fi din nou vizibilă la Turnu Roşu. Dacă urcaţi drumul spre mânăstire, aici puteţi vedea o nouă ascensiune în care motoarele vor fi turate la maxim. Finalul zilei şi al concursului va avea loc în Piaţa Mică.

Linie de sosire pe sub Podul Minciunilor

De pe Podul Minciunilor îi veţi putea vedea pe cei mai buni motociclişti din lume cum trec linia de sosire a celui mai dificil raliu de hard enduro din lume, Red Bull Romaniacs. Primii rideri sunt aşteptaţi în jur de ora 12. Până atunci, primul pas este prologul, care va avea loc sâmbătă, 26 iunie. Rezultatele de la prolog vor determina ordinea de plecare în concurs.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică