itm a dat 2200 de sancțiuni și amenzi de 25.000 pentru nereguli în școli și universități la sibiuÎn perioada martie – iunie 2010, Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu a desfăşurat o campanie de control privind modul în care este respectată legislaţia în vigoare din domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă, la nivelul instituţiilor de învăţământ din judeţul Sibiu.

itm a dat 2200 de sancțiuni și amenzi de 25.000 pentru nereguli în școli și universități la sibiu

În vederea unei bune desfăşurări a acestei campanii, Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu a înştiinţat Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu cu privire la obiectivele propuse. De asemenea, fiecare unitate de învăţământ a fost informată cu privire la data în care urma să fie vizitată de inspectorii de muncă.

Numai puțin de 7 echipe de control, respectiv 14 inspectori de muncă au luat la purecat un număr de  181 unităţi, respectiv 91 şcoli cu clasele I-VIII, 34 grădiniţe, 11 colegii, 10 licee, 13 grupuri şcolare, 5 şcoli de arte şi meserii, 8 cluburi ale elevilor şi copiilor, 5 centre şcolare pentru educaţie incluzivă și 4 universităţi. Au fost aplicate 1.435 sancţiuni, din care 7 amenzi contravenţionale  în valoare de 12.400 lei

Din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, au fost controlate 181 de unităţi, s-au constatat 1.470 deficienţe pentru care s-au dispus  măsuri de remediere şi s-au aplicat 819 sancţiuni contravenţionale din care 2 amenzi în valoare de 7.500 lei. De asemenea au fost oprite din funcţionare 113 echipamente tehnice şi a fost sistată activitatea la 12 locuri de muncă

”În domeniul relaţiilor de muncă au fost verificate 181 de unităţi, pentru remedierea deficienţelor constate dispunându-se 2.237 de măsuri.S-au aplicat  616 de sancţiuni contravenţionale, din care 611 avertismente şi 5 amenzi în cuantum de 4.900 lei”, spune Inspector Şef,Szombatfalvi -Török Francisc.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică