Serviciul de Administrare a Domeniului Public montează noi indicatoare turistice şi de orientare în tot oraşul.
Echipele serviciului amintit au montat zilele trecute şapte indicatoare de orientare în următoarele locaţii: Panta Cristianului, Calea Poplăcii, str. Avrigului (3 locaţii), Bulevardul Victoriei, intersecţia str. Argeşului cu Calea Dumbrăvii. Aceste indicatoare indică direcţia către Păltiniş, Grădina Zoologică, Aeroport, Centru şi ieşirile din Sibiu. În zilele următoare vor mai fi montate încă patru astfel de indicatoare pe Calea Dumbrăvii (2 locaţii), str. Rahovei şi Bulevardul Mihai Viteazu. Aceste indicatoare sunt în conformitate cu normele europene, fiind realizate cu o vopsea reflectorizantă specială ce asigură o bună vizibilitate a acestora.
Indicatoare turistice la Zoo
Angajaţii serviciului ce administrează domeniul public vor monta în zilele următoare şi două indicatoare turistice la intrările de la grădina zoologică din Sibiu. De asemenea, vor fi amplasate patru indicatoare care dirijează participanţii la trafic către adăpostul de câini din Dealul Guşteriţei. Primul indicator va fi montat pe strada Podului, la intersecţie cu strada Olteţului. Odată efectuată marcarea locurilor de staţionare din staţiile de taxi, urmează să fie montate şi indicatoarele corespunzătoare care marchează aceste locaţii.