Presa centrală îl critică pe premierul Boc pentru că l-a pus ministru al Economiei pe sibianul Ion Ariton, din cauză că senatorul PDL are CV-ul pătat de scandalul de delapidare de fonduri de la Petron, în 2002. Ariton a ieşit atunci basma curată.
Toate posturile de radio şi televiziune vuiesc de când s-a aflat că, la începutul anului 2002, pe vremea când era director la Petrom Sibiu, Ion Ariton a fost cercetat de procurori şi poliţişti pentru o lipsă în gestiune, estimată inţial la 10 miliarde de lei vechi. Ancheta a fost declanşată după moartea gestionarului şef de la Petrom Sibiu, iar procurorii au descoperit mai multe nereguli în gestionarea fondurilor companiei.În urma anchetei s-a stabilit că lipsa era de şapte miliarde de lei vechi, iar Ariton a primit o sancţiune de reducere cu 10 la sută a salariului, însă la finalul cercetărilor anchetatorii au stabilit că nu se impune începerea urmăririi penale. În 2003, Ariton a plecat de la Petrom şi a fost director la Intermedia, iar în perioada 2005-2007 a fost prefect al Sibiului.
A cochetat cu PSD-ul…
Potrivit preşedintelui organizaţiei municipale a PSD Sibiu, Gheorghe Subitu, în perioada 2002-2003, Ion Ariton a semnat o adeziune la PSD, după care s-a retras din organizaţie.Conform declaraţiei de avere completate în iunie 2010, Ion Ariton deţine o cotă de parte de 50% dintr-un apartament, o casă de vacanţă şi o casă de locuit în Sibiu, precum şi un autoturism Mercedes cumpărat în anul 2008. De asemenea, Ariton deţine 477.985 de acţiuni la S.C. Carpatica S.A., cu o valoare nominală de 0,9 lei pe acţiune. Ariton are datorii de 30.000 de euro la două persoane fizice, contractate în anul 2009 şi scadente în 2011.Ion Ariton a obţinut în ultimul an fiscal venituri de 74.473 lei în calitate de senator şi 3.022 lei în calitate de prefect. De asemenea, soţia sa a obţinut, în calitate de medic de familie, 55.969 de lei.
Scandalul cu Bicher 🙂
În iunie 2008 ziarul Can Can scria despre un incident defăşurat la Sibiu între liderul organizaţiei judeţene a PDL, Ion Ariton şi cel de la municipiu, Cristian Bicher. Potrivit Can Can, cei doi s-ar fi luat la bătaie, când se aflau la terenurile de tenis din parcul Sub Arini din Sibiu din cauza unei dispute iscată de rezultatele nesatisfăcătoare de la alegerile din acel an. Cel mai şifonat ar fi ieşit Cristian Bicher, care ar fi încasat doi pumni de la şeful său.
O jigodie absoluta. Huooo! Mars la tarla ta de origine, dobitocule!