Casa de Cultură a Studenţilor Sibiu invită publicul sibian în data de 8 octombrie 2010 la a doua ediţie a Galelor Studenţeşti de la Sibiu.
Programul Galelor Studenţeşti se va desfăşura în ziua de 08 octombrie 2010 între orele 15.00 – 23.00 în Piaţa Mare cuprinzând diferite manifestări culturale la care vor participa doar formaţii studenţeşti din Sibiu. Astfel vor avea loc spectacole de dans modern, teatru-dans, dans folcloric; concerte de muzică rock şi jazz. „Aşadar în cadrul acestui eveniment vor fi prezente următoarele formaţii: Formaţia de Dans „M&M“, Compania de Dans „Microbis“, Ansamblul Folcloric „Ardealul“, Formaţia de jazz „Guilty Lemon“ şi binecunoscuta Formaţie de rock „RIFF“ care ne va încânta auzul cu un concert la finalul acestui program. Deasemenea va avea loc si cea de-a doua ediţie a programului intitulat „Studenţi pe Podium“, în cadrul căruia vor fi premiaţi studenţii din Sibiu care s-au remarcat prin merite deosebite în diverse activităţi studenţeşti”, se arată într-un comunicat al organizatorilor. Programul Galelor Studenţeşti va debuta cu promovarea asociaţiilor studenţeşti din Sibiu. „Invitaţia lansată de Casa de Cultură a Studenţilor cu ocazia Galelor Studenţeşti este o provocare la distracţie, socializare şi de ce nu la mişcare. Toţi cei care iubesc, muzica şi dansul în aer liber sunt sunt aşteptaţi la acest eveniment creat special pentru sibieni”, a declarat Cornel-Alin MACARIE, director coordonator – Casa de Cultură a Studenţilor Sibiu.