Casey Stoner a câştigat Marele Premiu al Japoniei după ce a luat startul de pe poziţia a treia din grilă. Victoria pilotului australian este a doua din acest sezon, după cea din Aragon.
Când toată lumea îşi avea privirile îndreptate spre Andrea Dovizioso, cel care avea meritul de a lua startul din pole position şi care în 2004 căştigase la Motegi laurii clasei 125 cmc, Casey Stoner a preluat conducerea încă de la începutul turului inaugural, în cel de-al doilea viraj. Pilotul echipei Ducati Marlboro a repetat performanţa din Aragon şi a stabilit un ritm mult mai alert decât cel arătat în timpul antrenamentelor. A reuşit să şi-l păstreze pe toată durata întrecerii şi a câştigat detaşat.
Podiumul a fost completat de Andrea Dovizioso şi Valentino Rossi, acesta din urmă având parte de o cursă foarte tensionată desfăşurată cot la cot cu încă-coechipierul lui, Jorge Lorenzo.
Acest duel direct pentru locul trei dintre campionul mondial en-titre şi campionul din acest moment a şi fost punctul de atracţie al întrecerii de la clasa regină.
Rossi a punctat astfel al şaptelea podium din 2010 iar Lorenzo a terminat în afara topului primilor trei piloţi pentru a doua cursă consecutivă. În lipsa accidentatului Dani Pedrosa, diferenţa de puncte cu care conduce clasamentul pilotul spaniol al echipei Yamaha s-a mărit la 69. Iar dacă Pedrosa ratează şi etapa din Malaezia, (doar printr-un miracol ar putea reveni după ruptura de claviculă), Lorenzo are nevoie doar de a zecea poziţie în clasamentul cursei pentru a-şi asigura primul titlu de campion mondial la MotoGP.