Într-un interviu dat pentru site-ul oficial al clubului, antrenorul echipei sibiene CSU Voinţa, Alex Pelici, spune că este un om fericit. Munca pe care a început-o în vară la gruparea de pe „Municipal” a dat roade, aceasta ajungând pe primul loc, cu o etapă înainte de finalul turului.
„Nu mă gândeam să mergem atât de bine”, a mărturisit Pelici, la finalul întâlnirii cu Poli Iaşi.
Felicitări. O nouă victorie şi, hopa sus, pe primul loc. Cum se văd lucrurile din fotoliul de lider?
Este un moment frumos. Sperăm ca, şi de acum încolo, să mergem tot aşa.
Când ai preluat echipa te gândeai că va veni o clipă în care o să ajungeţi pe primul loc?
Sincer, nu mă gândeam că o să mergem atât de bine.
Acum, că aţi ajuns pe primul loc, schimbaţi obiectivul?
Mai este o etapă. Să treacă şi acest meci şi vorbim după aceea. Trebuie să vedem ce planuri au şi cei din conducere.
Vă aşteaptă un ultim meci în deplasare, înaintea vacanţei, cu ACU Arad. Ai ceva date despre această formaţie?
Nu am văzut-o în campionat, în acest sezon, dar ştiu că au un lot de jucători valoroşi. Câţiva dintre ei au jucat şi în Liga I. Lupaşcu, Nicolau, Miculescu, Ciubăncan, sunt fotbalişti cu experienţă. Dar, sperăm să rămânem neînvinşi. Dacă va fi aşa, realizăm un parcurs la care nu s-au aşteptat prea mulţi.
La jocul cu Poli Iaşi aţi avut mai multe absenţe. Sunt şanse ca vreunul dintre aceşti jucători să îşi revină şi să joace la Arad?
Sper să îşi revină Claudiu Bunea. Neguţ, care acum a fost răcit, nu cred să mai aibă ceva peste o săptămână. În ceea ce-l priveşte pe Iulian Popa, nu cred să joace cu ACU, la fel ca şi Măjer. Din nefericire însă, nu îl vom avea pe Eugen Beza, care a luat cu Iaşiul al patrulea „galben”. De aceea sper să reintre Bunea, pentru că avem nevoie de el.
Ce echipe crezi că sunt îndreptăţite, în acest moment, să tragă la promovare? În afară de CSU Voinţa…
Toate cele care au fost şi până acum. Petrolul, Mioveniul, Bihorul, chiar şi Poli Iaşi.
Pentru o echipă sibiană intrată în cărţile promovării, cum se anunţă returul?
Primele etape sunt de foc. Jucăm la Mioveni, apoi acasă, cu FC Bihor, după care mergem la Rm. Vîlcea, jucăm cu o echipă care şi-a revenit, e periculoasă.
Financiar, cum staţi?
Suntem la zi cu banii. Nu sunt probleme. Chiar şi înaintea meciului cu Iaşiul, domnul preşedinte a fost la băieţi, i-a asigurat că nu vor fi probleme, că îşi vor primi banii în cazul unui rezultat pozitiv cu Poli.
În ultimii ani ai mai avut aceeaşi stabilitate şi linişte la vreuna dintre echipele la care ai lucrat?
Da, la Forex (n.a. Braşov). Am avut condiţii bune, linişte, drept dovadă că am terminat pe 6, în Liga a II-a, la acea vreme.
Dedici cuiva special această victorie cu Poli Iaşi?
Întregii familii Voinţa. De la preşedinte la magazioner. Nu în ultimul rând suporterilor care ne sunt alături. Tuturor celor care se bucură alături de noi.
Sursa: csu-voinţa-sibiu.ro