Reprezentaţi ai oraşului Marburg din Germania au venit la Sibiu în această perioadă cu un program de sprijin material pentru copii şi persoane instituţionalizate. Este vorba de o donaţie în valoare totală de aproximativ 10.000 de euro.
Donaţia pe care Soroptimist International Club Marburg o face constă în ghiozdane, haine, lenjerii de pat şi pacheţele de Crăciun pe care copiii din Marburg le-au realizat special pentru copilaşii din Sibiu. În aceste pacheţele copii vor descoperi dulciuri, jucării şi rechizite. Reprezentanţii Clubului din Marburg au împărţit în aceste zile cadouri copiilor sibieni din creşe, Grădiniţa nr. 38, Centrul „Acasă”, Fundaţia „Un copil, o speranţă”, Grădiniţa Spitalului nr. 3, Centrele de Plasament Gulliver şi cel din Orlat şi Fundaţia Edelweiss dar şi persoanelor din Căminul pentru Persoane Vârstnice „George Coşbuc” şi din Azilul de Noapte Sibiu.
Legături strânse
Parteneriatul dintre Sibiu şi oraşul Marburg din Germania a demonstrat că funcţionează de-alungul celor cinci ani de când cele două oraşe au statutul de oraşe înfrăţite. Acest partneriat s-a concretizat în domeniul cultural, educaţional şi social prin schimburile între cele două oraşe. În anul 2006 oraşul Marburg a donat municipiului Sibiu o salvare împreună cu echipamentele necesare funcţionării acesteia, valoarea donaţiei fiind de aproximativ 22.000 de euro. Un an mai târziu, în 2007, Cantina Municipiului Sibiu a primit o donaţie în valoare de aproximativ 1.500 de euro, constând în recipiente pentru hrană. Acesta este cel de-al şaselea an în care partenerii din Marburg vin în preajma sărbătorilor de iarnă la Sibiu pentru a aduce cadouri.