Sibienii au obținut o victorie în meciul de verificare disputat sâmbătă de la ora 13.00 cu BC Argeș Pitești. Noile transferuri, Atanackovic și Markovic au avut prestații bune. Sibiul joacă următorul amical marți după amiază, la Tg Mureș, meciul fiind transmis în direct în format LIVE-VIDEO pe oradesibiu.ro și csufans.ro.
În fața a aproximativ 500 de spectatori, CSU a avut o evoluție bună cu piteștenii. Sibiul a dominat trei din cele patru sferturi ale partidei, baschetbaliștii lui Prakuraitis luându-și într-un fel revanșa pentru înfrângerea suferită la finele anului trecut la Pitești. Universitarii au început mai bine meciul și au condus cu 20-12, după primele 10 minute de joc. CSU a evoluat excelent și în sfertul doi și la pauza mare scorul de pe tabelă a fost 54-42 pentru gruparea sibiană. Oaspeții au avut o revenire de orgoliu în primele cinci minute ale sfertului trei și au reșit chiar să și treacă la conducere pe tabelă, în minutul 25 scorul fiind de 55-57. Sibiul s-a trezit la timp însă și a terminat al treilea sfert în avantaj, scor 68-67. CSU a dominat lupta sub ambele panouri și s-a impus până la urmă meritat cu 95-83.
CSU Sibiu:
Brown 8, Seals 7, Haiduc 2, Calotă 7, Atanackovic 16, Markovic 19, Crăciun 7, Herndon 12, Harrison 17.
BC ARGEȘ PITEȘTI:
Voinescu 3, Gennie 9, Neguț 8, Vujacic 23, Ziguli 2, Șenai 6, Grubisic 13, Eichelberger 17, Chirof 2.
Fără tricouri personalizate
Cei trei noi jucători ai Sibiului au evoluat cu echipamentul folosit în tur de alți baschetbaliști. Asta și pentru că noile echipamente nu au fost încă personalizate cu numele lui Herndon, Atanackovic și Markovic. Sibiul joacă următorul amical marți după amiază, la Tg Mureș, meciul fiind transmis în direct în format LIVE-VIDEO pe oradesibiu.ro și csufans.ro. Vezi mai jos ce a declarat la final antrenorul lui CSU Sibiu.
DECLARAȚIE PRAKURAITIS